Noile laptopuri MSI cu procesoare Intel din a 11-a generație și grafică NVIDIA GeForce din seria 3000

/
/
17 mai 21
/

MSI dezvăluie noua gamă de laptopuri de gaming și pe cea pentru creatorii de conținut, ce aduce un upgrade de performanță de 30% față de modelele anterioare. Combinația pentru viteză ridicată include PCIe Gen4, Thunderbolt 4 și Wi-Fi 6E.

Gama MSI Creator se înnoiește cu modelele Creator Z16, Creator M16 și Creator 17.

MSI Creator Z16 anunță un afișaj cu aspect 16:10 cu rame subțiri, inspirate de regula Golden Ratio pentru unghiuri de vizualizare mai bune și productivitate sporită. Șasiul subțire din aluminiu în culoarea Lunar Grey îi conferă eleganță, iar ecranul True Pixel cu rezoluție până la QHD+ și gamut de culoare 100% DCI-P3 susține nevoile designerilor și creatorilor.

Ventilatorul cu cele mai subțiri lamele din lume, de doar 0.1 mm, și tehnologia exclusivă MSI Cooler Boost promit o disipare termică optimă pentru o experiență optimă atunci când se rulează aplicații complexe.

MSI Creator M16 are ecrane QHD+ True Pixel și opțiuni complete pentru creatorii de conținut care doresc o versiune mai ușoară a variantelor robuste oferite de Creator Z16.

Laptopul MSI Creator 17 reproiectat oferă un afișaj Mini LED vibrant, alimentat de tehnologia AUO AmLED, cu 1.000 nits de luminozitate pentru o gamă mai mare de culori, totul într-un șasiu negru, din aluminiu, cu textură sablată.

MSI Creator 17

 

Trecem la modelele de gaming MSI și vorbim prima dată despre cele mai performante din noua gamă. Seriile MSI GE76 și GE66 Raider păstrează bara de lumină sci-fi și introduc Wi-Fi 6E și grafică NVIDIA GeForce RTX 3080 cu TGP complet până la 165W pentru performanțe extreme în jocuri. Ecranele Full HD până la 360Hz sau QHD cu 240Hz cresc viteza în jocuri, iar tehnologia MSI Cooler Boost 5 menține sistemul la temperaturi optime, pentru o funcționare fără probleme.

Pentru jucătorii care nu vor să iasă în evidență cu un design evident de gaming, care vor să poată lua laptopul și la birou, există noile MSI GP76/66 Leopard. Seria GP Leopard 2021 este echipată cu grafică NVIDIA GeForce RTX 3080 și cu cele mai recente procesoare Intel Core i7 din a 11-a generație.

MSI GP66 GP76

Seria MSI Stealth revine în 2021 cu performanțe ridicate și greutate redusă pentru gamerii aflați în mișcare. Dincolo de actualizările GPU și CPU, GS76 Stealth are acum un design cu balamale argintii, capacitate îmbunătățită a bateriei și un nou display până la QHD 240 Hz pentru performanțe vizuale superioare, în timp ce difuzoarele Dynaudio îmbunătățesc experiența de ascultare a muzicii.

MSI GS66 Stealth

MSI prezintă și noile sale laptop-uri GL66 și GL76 Pulse, cu o nouă imagine proiectată de Maarten Verhoeven, campioana mondială a competiției ZBrush din 2018. Verhoeven a proiectat special armura din titan inspirată din energia Pulse pentru Armata Dragonului pentru a spori agilitatea și flexibilitatea. Laptopurile folosesc grafica NVIDIA GeForce RTX 3060 împreună cu o conductă termică reproiectată care generează mai mult flux de aer pentru temperaturi mai scăzute. O tastatură numerică independentă completează experiența utilizatorului.

MSI Pulse GL76

Pentru designul noilor laptopuri Sword și Katana, MSI a primit ajutorul renumitului ilustrator japonez Tsuyoshi Nagano, ce s-a remarcat pentru lucrările sale din seria de jocuri video „Romance of the Three Kingdoms”. MSI Sword 17, Sword 15, Katana GF76 și GF66 sunt create pentru a inspira utilizatorii. Echipate cu grafică NVIDIA GeForce RTX 3060 și tastatură numerică independentă, chiar și pe varianta mai mică de 15 inch, laptopurile Sword și Katana GF sunt mai mult decât o configurație entry-level de gaming. Acestea se doresc primul tău partener pentru bătălii de lungă durată în lumea virtuală.

 

Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

AnTuTu a publicat lista celor mai puternice 10 smartphone-uri din mai 2026

Aşa cum ne-am obişnuit, începutul fiecărei luni vine cu topul celor mai puternice 10 smartphone-uri prezentat de AnTuTu.

Digi România este singurul operator telecom din ţară cu profit în 2025 (Orange şi Vodafone au anunţat pierdere generoase)

Toţi operatorii economici din România au fost obligaţi să îşi depună situaţiile financiare finale aferente anului încheiat 2025 până la final de mai, astfel că acum avem o statistică la zi inclusiv pentru cei trei mari operatori telecom din ţară.

Ce reducere oferă cei de la Digi Mobil abonaţilor care au decis să se porteze în altă reţea (un fel de contraofertă pentru renunţarea la portare)?

Începând cu data de 27.05.2026 pentru clienţii noi, respectiv 01.07.2026 pentru clienţii deja existenţi, DIGI îşi raportează toată partea comercială din România în euro. Am scris pe subiect mai multe articole astfel: