ZTE Axon 30 Ultra Aerospace Edition vine cu 18 GB RAM şi 1 TB spaţiu de stocare

/
/
17 nov. 21
/

ZTE Axon 30 Ultra este un smartphone lansat oficial în primăvara acestui an, iar dacă vă interesează un astfel de device îl puteţi comanda şi în România direct de pe site-ul global ZTE la preţuri ce pornesc de la 549 euro.

Din păcate nu veţi putea comanda şi noua ediţie specială ZTE Axon 30 Ultra Aerospace Edition. Aceasta este închinată succeselor spaţiale obţinute de China în ultima perioadă şi va fi promovată de actriţa Haocun Liu cunoscută în ţara sa pentru filmul One Second.

Trecând peste aceste detalii, trebuie spus că ZTE Axon 30 Ultra Aerospace Edition vine cu 18 GB RAM şi 1 TB spaţiu de stocare. Interesant este că celor 18 GB RAM-i utilizatorii vor putea adăuga înca 2 GB RAM-i virtuali, ajungându-se astfel la un maxim de 20 GB RAM.

Preţul acestei ediţii speciale  nu a fost anunţat, însă va fi cu siguranţă mai mare decât 1020 dolari cât costă cea mai scumpă versiune standard.

Specificaţii complete pentru ZTE Axon 30 Ultra Aerospace Edition:

  • display curbat AMOLED de 6.67 inch cu rezoluție 2400×1080 pixeli, aspect 20:9, 395 ppi, raport display / corp de 91.1%, rată de refresh la 144Hz, touch sampling rate de 360Hz, HDR+, 100% DCI-P3, 10-bit, 1 miliard de culori şi protecţie cu sticlă Corning Gorilla Glass;
  • procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 888 dezvoltat pe 5nm, Adreno 660 GPU, 18 GB RAM LPDDR5 și 1 TB stocare de tip UFS 3.1, fără slot pentru cardurile microSD;
  • Android 11 cu interfaţa MyOS 11;
  • dual-sim, 5G, Wi-Fi ax, bluetooth 5.1, fără jack de 3.5 mm, USB type-C 3.1, NFC, cititor de amprentă integrat în display, localizare de tip dual-band prin A-GPS, GLONASS, BDS, GALILEO, QZSS și NavIC;
  • 64 Megapixeli cu senzor Sony IMX686, f/1.6, OIS, laser autofocus, ultrawide de 64 Megapixeli cu senzor Samsung GW3, f/2.2, 64 Megapixeli pentru portrete cu senzor Samsung GW3, f/1.9, 8 Megapixeli periscop cu OIS, zoom optic 5x, zoom hibrid 10x şi zoom digital 120x, înregistrează video 8K cu 30 fps, 4K cu 30 / 60 fps, funcția gyro-EIS;
  • cameră de selfie-uri de 16 Megapixeli ce înregistrează video 4K la 30 fps;
  • baterie de 4600 mAh cu încărcare la 66W, 188 gr. și dimensiuni de 161.53 × 72.96 × 8.0 mm.
Sursa: gsmarena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

ZTE Nubia Air, smartphone cu o grosime de doar 5.9 mm, ajunge pe canal oficial în România la un preţ neaşteptat de bun

ZTE a lansat în luna septembrie un smartphone rezistent, uşor, cu o grosime impresionantă de doar 5.9 mm. Acesta se numeşte ZTE Nubia Air şi reprezintă unul dintre răspunsurile chinezilor pentru Samsung Galaxy S25 Edge şi iPhone 17 Air.

ZTE Nubia Air – smartphone rezistent, uşor, cu o grosime de doar 5.9 mm (răspunsul chinezesc pentru Samsung Galaxy S25 Edge şi iPhone 17 Air)

ZTE a lansat în cursul acestei săptămâni un smartphone rezistent, uşor, cu o grosime impresionantă de doar 5.9 mm. Acesta se numeşte ZTE Nubia Air şi reprezintă unul dintre răspunsurile chinezilor pentru Samsung Galaxy S25 Edge şi iPhone 17 Air.

Care este cel mai ieftin smartphone cu conectivitate 5G disponibil pe canal oficial în România în august 2025?

Îmi aduc aminte că în urmă cu ceva ani, atunci când începeau timid să apară primele smartphone-uri cu conectivitate 5G, mă întrebam oare în cât timp vor deveni acestea atât de accesibile, încât să şi le permită cam oricine.