MediaTek Dimensity 9000 – primul procesor din lume realizat pe un proces de fabricaţie de 4nm

/
/
19 nov. 21
/

MediaTek deschide lista procesoarelor flagship pregătite pentru 2022 şi lansează oficial primul procesor din lume realizat pe un proces de fabricaţie de 4nm – MediaTek Dimensity 9000.

Cunoscut la bursa zvonurilor drept MediaTek Dimensity 2000, noul procesor aduce mai multe premiere, printre cele mai importante regăsim: primul cu nuclee ARM Cortex-X2, primul compatibil cu RAM LPDDR5X, primul ce foloseşte acceleratorul grafic Mali-G710, primul cu suport pentru bluetooth 5.3 în lumea telefoanelor inteligente şi primul care oferă suport pentru senzori foto de până la 320 Megapixeli.

Care sunt principalele caracteristici prezente pe MediaTek Dimensity 9000 ?

  • 1 x ARM Cortex-X2 până la 3.05 GHz, 3 x ARM Cortex-A710 până la 2.85 GHz și 4 x ARM Cortex-A510 până la 1.8 GHz;
  • accelerator grafic Mali-G710 MP10 tactat la 850 MHz cu suport ray Tracing prin API-ul Vulkan;
  • APU 5.0 multi-core pentru partea de inteligență artificială și rețea neurală;
  • suport pentru memorie RAM de tip LPDDR5 la 3200 MHz şi LPDDR5X la 3750 MHz;
  • ISP Imagiq790 ce permite înregistrare video la 4K HDR de la 3 senzori simultan şi un video output 18-bit 4K HDR, înregistrare video 8K la 30 fps şi 4K la 120 fps, suport pentru 1 x 320 Megapixeli sau 3 x 32 Megapixeli;
  • suport pentru ecranele cu rezoluție WQHD+ la 144Hz, FullHD+ la 180Hz şi HDR10+ Adaptive;
  • modem 5G integrat dual-mode cu suport SA/NSA pentru rețele sub-6GHz ce poate atinge viteze maxime de download de până la 7 Gbps;
  • Wi-Fi 6E 2×2, bluetooth 5.3, bluetooth audio LE-ready cu Dual-Link True Wireless Stereo Audio, Beidou III-B1C GNSS, LTE Cat. 24 / 18.

Procesorul este construit de către TSMC, iar la modul general, MediaTek susţine că Dimensity 9000 este cu 35% mai puternic şi cu 37% mai eficient energetic decât cel mai puternic procesor Android al momentului (în speţă Qualcomm Snapdragon 888 Plus).

Primele smartphone-uri cu MediaTek Dimensity 9000 vor apărea pe piaţă în primul trimestru din 2022.

Sursa: anandtech.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Cum se prezintă clasamentul operatorilor telecom din România la jumătatea anului 2026 după numărul de clienţi?

Piaţa telecom din România trece printr-o oarece aşezare în prezent, deoarece începând cu 1 iulie 2026 am rămas cu doar trei operatori (după cum probabil ştiţi deja, 30 iunie 2026 a fost ultima zi de prezenţă oficială Telekom în ţara noastră).

De ce cred că programul „Euro 200” este o absurditate în 2026 în formatul său actual

Îmi aduc aminte că programul „Euro 200” a apărut când eram prin liceu, iar acesta a oferit încă de la început un voucher de 200 de euro pentru achiziţia de calculatoare sau laptopuri de către acei elevi şi studenţi care proveneau din familii cu venituri mici.

Apple Watch Series 12 va sosi într-un material de carcasă ce a lipsit în ultimii 7 ani

Pe platforma X a fost avansat un zvon legat de carcasa smartwatch-urilor Apple Watch Series 12 - ce vor fi prezentate alături de noile iPhone-uri în septembrie 2026.