Realme GT 2 – Qualcomm Snapdragon 888, ecran AMOLED la 120Hz şi încărcare rapidă la 65W

/
/
4 ian. 22
/

Realme a lansat seria de smartphone-uri Realme GT 2. Aceasta este formată din două modele, Realme GT 2 şi GT 2 Pro, iar în acest articol vom prezenta prima variantă, cea mai accesibilă.

Noul device este un flagship de buget (dacă îmi permiteţi o astfel de exprimare), adică vine cu numeroase caracteristici de top din 2021 la un preţ aşezat. Telefonul dispune de un display AMOLED E4 cu rată de refresh de 120Hz, procesor Qualcomm Snapdragon 888, până la 256 GB spaţiu de stocare UFS 3.1 şi baterie de 5000 mAh cu încărcare rapidă la 65W (de la 0 la 100% în 33 de minute).

Realme GT 2 beneficiază de un sistem de răcire pe bază de lichid ce este organizat pe 8 straturi, de o cameră foto triplă cu OIS pe senzorul principal, iar la capitolul inovaţie avem două carcase (Master Paper – alb şi Master Sen – verde) realizate dintr-un material special ce imită senzaţia de hârtie. Acest material este unul bio şi a fost realizat de designer-ul Naoto Fukusawa împreună cu studioul de design Realme.

Specificaţii complete pentru Realme GT 2:

  • ecran AMOLED E4 de 6.62 inch cu rezoluție de 2400 x 1080 pixeli, rată de refresh de 120Hz, touch sampling rate de 600Hz, luminozitate de până la 1300 nits, acoperă 100% gama de culori DCI-P3, suport HDR10+, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 5;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 888 realizat pe 5nm, Adreno 660 GPU, 8 / 12 GB RAM LPDDR5, 128 / 256 GB UFS 3.1 spațiu intern de stocare, fără slot dedicat card microSD;
  • Android 12 cu Realme UI 3.0;
  • 5G SA / NSA, 4G LTE, Wi-Fi a/b/g/n/ac/ax, dual-band, Bluetooth 5.2, NFC, localizare prin A-GPS, GLONASS, BDS, USB Type-C, scanner de amprente integrat în display, difuzoare stereo cu tehnologie Dolby Atmos, Hi-Res Audio;
  • cameră principală de 50 Megapixeli cu senzor Sony IMX766, f/1.8, EIS, OIS + senzor ultrawide de 8 Megapixeli la 119 grade, f/2.2 + senzor Macro de 2 Megapixeli, f/2.4;
  • cameră frontală de 16 Megapixeli cu senzor Sony IMX471, f/2.5;
  • baterie de 5000 mAh cu încărcare rapidă la 65W (de la 0 la 100% în 33 de minute), dimensiuni: 162.9 × 75.8 × 8.6 mm şi greutate de 199.8 grame

Nu avem încărcare wireless, nu avem slot pentru card microSD, nu avem cel mai nou procesor, însă smartphone-ul merită cu prisosinţă atenţia noastră ţinând cont de preţurile de comercializare:

  • 8 GB RAM + 128 GB spaţiu de stocare – 424 dolari;
  • 8 GB RAM + 256 GB spaţiu de stocare – 456 dolari;
  • 12 GB RAM + 256 GB spaţiu de stocare – 503 dolari.

Sursa: fonearena.com
Categorii: Realme
Cuvinte cheie: RealMe, Realme GT 2
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Realme GT 8 Pro la precomandă prin eMAG cu 16 GB RAM și 512 GB stocare – reducere de 1000 lei (cel mai ieftin smartphone cu Qualcomm Snapdragon 8 Elite Gen 5, sub OnePlus 15 cu 250 lei)

Veste bună pentru cei ce doresc să cumpere un smartphone Android cu cel mai nou procesor de top de la Qualcomm. Realme GT 8 Pro este în etapa de precomandă la cel mai mare magazin online românesc.

Bursa zvonurilor: Realme GT 8 Pro – Qualcomm Snapdragon 8 Elite Gen 5 și baterie de 7000 mAh cu încărcare la 120W pe fir

Realme pregătește lansarea flagship-ului său pe sfârșit de 2025 - Realme GT8 Pro. Evenimentul se va desfășura pe 21 octombrie.

Realme a confirmat oficial când va fi lansat comercial smartphone-ul cu baterie de 10.000 mAh şi 8.5 mm grosime

În luna mai a acestui an realme a prezentat un smartphone concept interesant denumit realme GT 10.000 mAh. După cum ne spune şi numele, telefonul vine cu o baterie foarte generoasă de 10.000 mAh, o grosime de sub 8.5 mm şi o greutate de doar 215 grame.