Telekom Romania Communications devine Orange Romania Communications

/
/
28 feb. 22
/

Nu cred că mai reprezintă pentru cineva o noutate faptul că divizia de servicii fixe a Telekom Romania a ajuns în portofoliul Orange Romania. Ce aflăm acum este că această divizie, Telekom Romania Communications, își schimbă denumirea începând de astăzi, 28 februarie 2021, în Orange Romania Communications, ca urmare a deciziei AGA (Adunarea Generală a Acționarilor) din 10 februarie 2022.

Astfel, are loc unificarea principalelor canale de contact pentru clienții ambelor companii. Aceste modificări nu au impact în oferta clienților, ce rămâne neschimbată.

Orange Romania Communications va continua să funcționeze separat, ca o subsidiară a Orange România. Această modificare aduce schimbări, treptat, în forma de prezentare a facturilor clienților și a detaliilor legate de numele produselor, care nu vor mai conține brandul “Telekom”.

Din data de 28 martie 2022, clienții Orange Romania Communications vor avea acces la principalele canale de contact Orange: call center, website ori social media. Pentru asistență telefonică ei vor putea suna la 300 – serviciul clienți, apelabil gratuit din rețelele Orange și Orange Romania Communications, tarif normal pentru apelurile din alte rețele naționale. În același timp, website-ul oficial pentru ambele companii va fi www.orange.ro. Informații privind privind procesul de tranziție vor continua să fie disponibile pe website-ul www.HelloFix.ro.

În cadrul acestui proces de transformare vor fi incluse și magazinele Telekom Romania Communications, care vor deveni treptat magazine Orange, cu aceleași elemente și materiale de brand precum Orange shops.

Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

Bursa zvonurilor: DIGI TV ar urma să introducă două noi canale HD în grila de programe tv în următoarele săptămâni

Am aflat recent o informaţie pe care aş vrea să o încadrez la rubrica „bursa zvonurilor”, deoarece nu am o confirmare oficială, astfel că există şanse ca aceasta să nu se concretizeze.

Vrei 100 GB pe mobil, gratuit, la viteze 5G+, fără niciun fel de obligaţie contractuală în raport cu Orange (află ce trebuie să faci şi care sunt condiţiile)?

Într-un articol anterior am aflat că Orange a fost desemnată de ANCOM drept cea mai rapidă reţea din România pentru al 9-lea an consecutiv.

ANCOM confirmă că Orange este cea mai rapidă reţea din România pentru al 9-lea an consecutiv

Conectivitatea rapidă și stabilă a devenit o resursă esențială în viața de zi cu zi, iar cele mai recente date oficiale publicate de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) reconfirmă poziția de lider a operatorului Orange pe piața din România.