Mâine, ori se lansează iPhone 5, ori nu se lansează [editorial]

/
/
21 sept. 11
/

Sunt multe lucruri pe care nu le știu, dar ceea ce vă pot spun cu siguranță este că mâine fie se lansează iPhone5, fie nu se lansează. Sunt sigur de asta pentru că știu că lansarea unui astfel de terminal Apple este la fel de inevitabilă ca ploaia la care se făcea referire și în romanul lui Marin Preda.

Imediat după ce s-a lansat iPhone 4 au început să apară neliniști cu privire la cum va arăta următorul model. Oare va fi mai mare? Mai mic? Mai subțire? Pe parcurs zvonurile au început să curgă. Ba un angajat a declarat „off the record” cum că iPhone 5 ar avea un display de 4 inci, ba că va fi mai subțire, ba că are A5 și baterie mai mare. Așa au început să se zvonească tot felul de informații prezentate ca „scurgeri sigure”. Ba mai mult s-au realizat și grafice cu parcursul acestor zvonuri.

Lumea Apple (pentru că putem vorbi de o astfel de lume) stă cu sufletul la gură așteptând o nouă „scurgere”, un nou zvon. Totul se derulează ca într-o telenovelă. O telenovelă în care mi-am dat seama că am fost prins și eu. În fiecare zi îmi doresc să mai aflu câte ceva, cât de puțin despre noul iPhone 5. Azi am fost șocat să-mi dau seama că mă hrănesc cu zvonuri. Ce m-a șocat a fost faptul că nu cu mult timp în urmă scrisesem despre CEO al France Telecom care declara „din surse” că lansarea noului iPhone va fi pe 15 octombrie, iar azi citesc că alți oameni de bază cu alte surse la fel de „bazate” spun că terminalul va fi lansat pe 4 octombrie. Probabil că mâine va apărea alt „bazat” care va spune că nu pe 4, ci pe 2; și uite așa începem jocul „aș mânca o portocală, de ce una și nu două”.

Atâta timp cât nu există nicio informație oficială despre data lansării, despre cum va arăta telefonul, ori despre performanțele lui, putem spune fără să greșim că mâine ori va fi lansat iPhone 5, ori nu va fi lansat. Trăind această telenovelă Apple există riscul să ne trezim că vrem să vedem și ultimul episod, dar pentru acela trebuie să scoatem bani frumoși din buzunar.  Probabil că și fenomenul telenovelei crește cozile de la Apple Store-uri unde sute și mii de oameni disperați să vadă și ultimul episod (adică să achiziționeze un iPhone) se înghesuie.

Categorii: Opinie
Cuvinte cheie: apple-3, iPhone 5
Echipa Gadget.ro
Gadget.ro este un site de știri și recenzii tech cu o vechime de peste 10 ani. În această secțiune apar articole de tip advertorial, unele dintre ele nu sunt redactate de către noi și se menționează clar în corpul materialului dacă este cazul.

Am văzut Jingle Bell Heist, filmul numărul 1 pe Netflix pe 30 noiembrie 2025, iar acesta te plictiseşte rău de tot, dar îţi binedispune soţia / logodnica / prietena

Bine aţi revenit la un nou articol din categoria „am văzut”, secţiune în care îmi exprim o părere personală despre un film, documentar sau serial, opinie pe baza căreia vă aştept să discutăm în zona de comentarii.

Am văzut Frankenstein, filmul numărul 1 pe Netflix pe 15 noiembrie 2025 şi este în TOP 5-ul meu de anul acesta

Bine aţi revenit la un nou articol din categoria „am văzut”, secţiune în care îmi exprim o părere personală despre un film, documentar sau serial, opinie pe baza căreia vă aştept să discutăm în zona de comentarii.

De Black Friday 2025 am prins bilete de avion la preţul de 1.99 euro / sens (la voi care este cea mai bună achiziţie la ediţia de anul acesta?)

Cea mai aşteptată zi din an se cam apropie de final şi chiar dacă Black Friday 2025 continuă la foarte mulţi comercianţi, cu siguranţă freamătul nu va mai fi la fel de mare ca azi.