Smartwatch-ul OnePlus Nord Watch apare în noi randări clare

/
/
23 sept. 22
/

OnePlus urmează să lanseze un nou smartwatch, unul parte a seriei Nord. Acesta se va numi OnePlus Nord Watch şi va fi destul de accesibil ca preţ.

Ceasul a primit de curând o serie de randări clare, unele care confirmă ceea ce ştiam la nivel estetic: corp dreptunghiular, construcţie din plastic cu ramă metalică şi curele din silicon.

Mai nou avem şi ceva informaţii hardware:

  • ecran AMOLED de 1.78 inci cu rezoluţie de 448 x 368 pixeli, rată de refresh de 60Hz şi luminozitate de până la 500 nits;
  • peste 100 de feţe de ceas diferite, inclusiv variante personalizabile;
  • senzor pentru măsurarea pulsului;
  • senzor SpO2 pentru măsurarea gradului de oxigenare a sângelui;
  • monitorizare a stresului, a calităţii somnului, a numărului de calorii consumate, a ciclului menstrual etc.;
  • bluetooth 5.2;
  • autonomie de până la 10 zile.

OnePlus Nord Watch va fi compatibil cu terminale cu iOS şi Android, iar utilizatorii îşi vor putea gestiona întreaga activitate prin intermediul aplicaţiei N Health.

Lansarea noului smartwatch bate la uşă, mai ales că pe site-ul oficial avem deja mesajul “Coming Soon”.

Sursa: 91mobiles.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

OnePlus Nord 6 – detalii oficiale pentru smartphone-ul mid-range cu baterie de 9000 mAh ce va ajunge şi în România

OnePlus a lansat oficial un nou smartphone mid-range, unul care continuă o serie de succes şi de la care se aşteaptă volume bune spre foarte bune, mai ales că producătorul chinez pare a intra într-un oarecare con de umbră din acest punct de vedere.

Am făcut prima plată cu ceasul HUAWEI! Iată cum poți înrola cardurile tale și plăti în mod contactless cu dispozitivele purtabile HUAWEI

Ei bine, da! HUAWEI lansează în sfârșit plata fără contact cu o serie dintre dispozitivele sale purtabile. Este vorba, deocamdată, despre smartwatch-urile din gamele WATCH Ultimate 2, WATCH 5, WATCH GT 6, WATCH GT 5 și WATCH FIT 4. Atenție, se încadrează și versiunile Pro ale seriilor GT 5, GT 6 și FIT 4. Plățile…

Ce promoții Roborock de Paște poți găsi în cele mai mari magazine de specialitate din țara noastră?

Campaniile promoționale de Paște sunt în plină desfășurare, iar cei de la Roborock nu puteau sta deoparte fără a veni și ei cu ceva reduceri pentru anumite produse. Vorbim despre discounturi ce pot ajunge chiar și la 30%, așa cum voi arăta mai jos. Promoțiile Roborock de Paște sunt valabile în cel mai mare magazin…