OnePlus 11R – specificaţii hardware detaliate (Qualcomm Snapdragon 8+ Gen1 și Android 13)

/
/
29 sept. 22
/

OnePlus pregăteşte un urmaş pentru OnePlus 10R, chiar dacă acesta din urmă a fost lansat oficial la sfârşit de aprilie. Nu avem încă o dată de lansare a modelului OnePlus 11R, însă aceasta nu ar trebui să fie foarte îndepărtată ţinând cont de informaţiile existente deja despre telefon.

Conform celor de la mysmartprice.com, OnePlus 11R ar urma să aibă următoarele specificaţii hardware:

  • ecran AMOLED de 6.7 inci cu rezoluţie FullHD+ (2412 x 1080 pixeli), rată de refresh de 120Hz;
  • procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 8+ Gen 1 realizat pe 4nm, Adreno 730 GPU;
  • până la 16 GB RAM şi până la 256 GB spaţiu de stocare;
  • Android 13 cu interfaţa OxygenOS;
  • 5G SA / NSA, 4G LTE, Wi-Fi a/b/g/n/ac/ax, dual-band, Bluetooth 5.2, NFC, localizare prin A-GPS, GLONASS, BDS, USB Type-C, scanner de amprente integrat în display, difuzoare stereo, Dolby Atmos;
  • cameră principală de 50 Megapixeli f/1.88, EIS, OIS + 8 Megapixeli ultra-wide, f/2.2 + 2 Megapixeli macro, f/2.4;
  • cameră frontală de 16 Megapixeli;
  • baterie de 5000 mAh cu încărcare rapidă la 100W;

Nu sunt multe noutăţi faţă de OnePlus 10R, la prima vedere aş putea menţiona procesorul net superior şi încărcarea la 100W (s-ar părea că varianta cu încărcare la 150W va dispărea).

Categorii: OnePlus
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Dacă ai un smartphone OnePlus, află dacă eşti eligibil pentru actualizarea la ColorOS 17 (dacă nu ştiai, interfaţa OxygenOS va fi retrasă)

Săptămâna trecută am aflat oficial că OnePlus iese din Europa, deci şi din România. Cu toate acestea, toate device-urile existente deja în piaţă vor primi suport software adecvat, cât şi asistenţă pe toată perioadă legală de garanţie.

Surse sigure din piaţă afirmă că OnePlus va anunţa săptămâna aceasta ieşirea oficială de pe piaţa europeană (deci şi din România)

Într-un articol scris la începutul acestei luni am evidenţiat foarte clar că OnePlus nu mai există în România, stocurile pe site-urile oficiale fiind aproape epuizate. La momentul respectiv am estimat că OnePlus nu mai rezistă 2-3 luni în ţara noastră şi iată că am avut dreptate.

În timp ce îşi pregăteşte ieşirea europeană, OnePlus pare a trata la mişto clienţii care apelează la garanţie (utilizatorii se plâng pe Reddit)

Într-un articol de săptămâna trecută vă spuneam că OnePlus îşi pregăteşte ieşirea oficială de pe piaţa din România. Ce am spus în acel articol se aplică mai multor ţări europene, strategia fiind similară pentru toată piaţa.