5 încercări eșuate ale Apple legate de iPhone

/
/
27 oct. 22
/

Apple are cele mai vândute smartphone-uri din lume, iar la cât se așteaptă pentru seria 14 Pro aș avea curajul să spun că și actuala generație se bucură de succes comercial. De-a lungul timpului au fost mai multe încercări ale companiei americane de a schimba piața și nu le-a ieșit.

În aceeași linie l-am putea aduce și pe iPhone 14 Plus (la bursa zvonurilor s-a vorbit că ar fi oprit producția pentru că nu există cerere pe măsura așteptărilor, dar mi se pare că este cumva prea devreme să tragem o concluzie în acest sens). Nu o să mă întorc în istorie la Motorola ROKR E1 (primul telefon compatibil cu iTunes și o colaborare realizată la vremea respectivă între Apple și Motorola, o primă tatonare în această direcție) sau în preistorie cu primul PDA al companiei – Newton.

1. iPhone 5C;

A lansat și Apple un telefon cu carcasă din plastic – o singură generație, iPhone 5C. Steve Jobs a murit cu un an înainte de lansarea lui iPhone 5c, iar gigantul din Cupertino a decis să facă o încercare în direcția unui smartphone ceva mai ieftin, nu le-a ieșit și altă generația nu a mai fost lansată. Peste ani și ani de zile s-au încumetat cu iPhone Xr, dar cu structură de rezistență din aluminiu și spate îmbrăcat în sticlă. â

2. Seria Mini (iPhone 12 Mini și iPhone 13 Mini);

Culmea este că seria iPhone SE s-a bucurat de succes comercial și deja se discută despre iPhone SE4, dar seria Mini a dispărut după 2 generații. Aparent, nu există interes pentru un smartphone Apple cu diagonală de 5.4 inci și design similar cu versiunea mai mare. Presupun că prețul a jucat un rol cheie. Cumperi SE pentru că are un preț mai așezat, iar 12 Mini sau 13 Mini erau prea aproape de iPhone 12 sau 13 ca să merite a fi făcută achiziția. Culmea este că nu au avut vânzările așteptat la 12 Mini, dar au lansat și a doua generație. Pe principiul că nu strică să bați la ușă de 2 ori.

3. Apple Maps;

Credit photo

A fost încercarea Apple de a face Google Maps să treacă în desuetudine. Nu au reușit, au trecut ani de zile și nici acum nu au reușit să livreze un produs la fel de bun. Mă rog, este clar că nu mai avem greșelile de la început și de la an la an au venit cu hărți mai bun, dar un ecart există în continuare. Sunt mai mulți utilizatori de Google Maps și Waze.

4. Cititorul de amprentă nu a dispărut din piață;

Sunt câteva tendințe pe care Apple le-a trasat în piață – dispariția slotului pentru microSD, îndepărtarea jack-ului de 3.5 mm, bretonul pentru integrarea camerei frontale etc.

Face ID-ul a fost cumva preluat și în universul Android, dar cititorul de amprentă nu a dispărut, iar Apple tot studiază o metodă să-l readucă pe smartphone-urile sale. Spre exemplu, în contextul pandemiei a fost o problemă cu recunoașterea facială cu măștile pe față (au rezolvat-o între timp).

Mi se pare a fi o încercare ce nu a avut succesul scontat. Face ID-ul de pe Apple funcționează bine și a fost preluat de industria bancară, dar cititorul de amprentă mi se pare a fi mai la îndemână în utilizarea de zi cu zi. Și cred că Apple îl va readuce la un moment dat pe iPhone, așa vor îndepărta și insula din partea superioară a display-ului.

5. Antena gate, testul îndoirii, update-ul software ce reduce performanța procesorului etc;

Au mai fost situații încinse de-a lungul timpului și m-aș referi scandalul legat de semnal așa-numitul antena gate sau momentul în care iPhone 6 Plus nu a trecut testul îndoirii, update-ul software ce reducea performanțele spre a prezerva bateria. Au învățat din aceste probleme și nu s-au repetat de-a lungul timpului. Au fost teste pe care le-au trecut la generațiile următoare.

Categorii: Opinie
Cuvinte cheie: apple, iphone
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Am văzut Jingle Bell Heist, filmul numărul 1 pe Netflix pe 30 noiembrie 2025, iar acesta te plictiseşte rău de tot, dar îţi binedispune soţia / logodnica / prietena

Bine aţi revenit la un nou articol din categoria „am văzut”, secţiune în care îmi exprim o părere personală despre un film, documentar sau serial, opinie pe baza căreia vă aştept să discutăm în zona de comentarii.

Am văzut Frankenstein, filmul numărul 1 pe Netflix pe 15 noiembrie 2025 şi este în TOP 5-ul meu de anul acesta

Bine aţi revenit la un nou articol din categoria „am văzut”, secţiune în care îmi exprim o părere personală despre un film, documentar sau serial, opinie pe baza căreia vă aştept să discutăm în zona de comentarii.

De Black Friday 2025 am prins bilete de avion la preţul de 1.99 euro / sens (la voi care este cea mai bună achiziţie la ediţia de anul acesta?)

Cea mai aşteptată zi din an se cam apropie de final şi chiar dacă Black Friday 2025 continuă la foarte mulţi comercianţi, cu siguranţă freamătul nu va mai fi la fel de mare ca azi.