Studiu plătit de Goodyear: Românii sunt cei mai pregătiți și informați șoferi din Europa cu privire la condusul pe timp de iarnă! 😉

31/10/2022

Nu ai cum, pur și simplu, nu ai cum. Este cel mai hazliu studiu citit în ultima vreme. Asta pentru că atât eu, cât și voi ne lovim de realitate, zi de zi și nu-i deloc așa.

Îmi amintesc acum câțiva ani. Aveam Skoda Octavia și trecusem pe anvelopele de iarnă Continental. A nins mai devreme prin noiembrie (2014, 2015, 2016 – nu-mi amintesc exact). Pe drumul de la serviciu spre casă și după aceea spre ai mei (în jur de 40 km), am dat de 4 – 5 automobile ieșite în decor (2 BMW-uri cu tracțiune pe spate, altul nu a mai apucat să ia curbă și se oprise într-un șanț). Era un spectacol horror, deși era un strat proaspăt de zăpadă de…, până în 5 cm. Unele automobile o luaseră pur și simplu pe câmp, pentru că nu au reușit să țină drumul.

Astăzi, la un semafor prin București mi-a atras atenția un automobil, nu mai țin minte ce brand era, dar anvelopele din partea spate ziceai că sunt slick-uri. Erau multiple zone în care nu se mai vedeau profilele.

Mă rog, sunt sigur că voi aveți experiențe și mai interesante de povestit. Goodyear a făcut un studiu pe 4000 de șoferi din 8 țări europene și a tras concluzia din titlu: Românii sunt cei mai pregătiți și informați șoferi din Europa cu privire la condusul pe timp de iarnă!

Repet, nu ai cum.

  1. În Europa sunt 44 de state, lista este de 50 state dacă includem și țări ce nu sunt complet desfășurate pe bătrânul continent. Mi se pare hazardat să tragi o concluzie de la 8 țări spre peste 40 de state…
  2. Este suficient să faci un drum prin țara noastră și de curiozitate să te uiți la starea anvelopelor, multe, prea multe automobile nu sunt în regulă (anvelope uzate peste limita legală, anvelope ieftine pe mașini sport etc).

Totuși, haideți să vedem ce susține Goodyear:

🚗 76% dintre șoferii români își schimbă anvelopele cu cele de iarnă o dată cu trecerea la anotimpul rece;

🚗 79% dintre români au înțeles beneficiile și diferențele intre anvelopele de iarnă și cele all-season vs 69% în Italia, 56% în Franța, 34% în Marea Britanie;

🚗 73% dintre șoferii români verifică reglementările privind anvelopele când călătoresc în afara țării vs 66% în Polonia, aproape 50% în Marea Britanie și 38% în Spania;

🚗 9% dintre șoferii români refuză să conducă pe vreme de polei, 34% se declară inconfortabili într-o astfel de situație și 48% dintre români se declară foarte confortabili când conduc pe zăpadă (asta și pentru că mare parte nu au mai văzut-o de ceva timp);

Nu am găsit lista celor 8 țări de la care s-a extrapolat la nivelul întregului continent. Pot spune că știu mai mult de jumătate din listă: România, Spania, Italia, Franța, Marea Britanie și Polonia. Ar mai trebui încă 2 țări.

Bineînțeles, la sfârșit ne sunt recomandate cele mai bune anvelope pe timp de iarnă: UltraGrip Performance+ (ei spun că sunt bune la temperaturi sub 7 grade Celsius, aduc aderență și tracțiune și au o sumă de tehnologii precum Traction Protect Technology ce reduce distanțele de frânare cu până la 1.5 metri, zăpada este prinsă între fante subțiri ce taie transversal benzile de rulare ale anvelopei).

Nu am testat anvelope Goodyear și nu am așa o experiență mare în domeniu ca să trag o concluzie într-un sens sau altul. Știu că este un brand premium cu produse scumpe și experiență de utilizare în linie cu Michelin, Continental etc. Am testat Nokian pe timp de iarnă (Chevrolet Cruze și Mazda CX-5) și Continental (Skoda Octavia Tour). Da, schimb anvelopele de vară și iarnă, chiar mă pregătesc de această operțiune. Totuși, nu aș avea curajul să spun că suntem cei mai pregătiți și cei mai informați din Europa. Sunt încă destul de multe persoane ce nu tratează gumele de pe mașină în mod serios (din lipsă de bani, indolență etc).

Sunt șanse ca în România să fie un stres mai mare față de alte țări din Europa de Vest și asta pentru că poliția noastră abia așteaptă să găsească un motiv ca să-ți împacheteze o amendă. Nu am idee ce reglementări sunt în Franța, Marea Britanie, Germania. Știu că o parte dintre cei ce ne citesc locuiesc în afara țării și ne pot ajuta să creionăm situația din afară vs 🇷🇴.

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.