Cea mai îngrijorătoare statistică adusă de Recensământul din 2022

/
/
1 ian. 23
/

INS se raportează la recensământul desfășurat în 2022 drept RPL 2021. Pandemia l-a mutat în 2022, dar aici deja sunt detalii irelevante.

Mă uitam în articolul HotNews🔗 dar și la ce a prezentat Radu în materialul său 🔗pe această temă. Mi-a rămas ceva în minte pe lângă faptul că populația României scade, îmbătrânire demografică etc.

Mi se pare că avem o problemă cu adevărat serioasă în ce privește educația.

Din totalul populației rezidente, 43,5% au nivel mediu de educație (postliceal, liceal, profesional sau tehnic de maiștri), 40,5% nivel scăzut(primar, gimnazial sau fără școală absolvită) și 16,0% nivel superior. 

40.5% din populația României a ajuns la maxim 8 clase absolvite!

Mi-am adus aminte de o întâmplare de la recrutarea prin care am trecut la început de facultate. Aveam 19 ani în primul an de facultate și alături de un prieten din liceu ce era și el la facultate am mers la recrutare. Ne-au măsurat înălțimea, greutatea și am trecut printr-un scurt interviu.

Eram eu și colegul meu, spate în spate, iar în aceeași cameră cu noi mai erau alte 2 persoane. Când ne-au întrebat despre studii, eu și amicul meu am spus că suntem la facultate și asta ne ajuta să amânăm serviciul militar obligatoriu la momentul respectiv, iar ceilalți doi erau…, fără nicio clasă absolvită. Asta se întâmpla în 2003. Erau ciobani și nu știau să scrie, să citească, nu știau nimic. Nu au trecut prin sistemul școlar. Repet, după 2000.

Datele de mai sus mi se par triste. În sensul în care discutăm despre anul 2023, generația celor ce au prins sistemul școlar înainte de comunism a trecut în mare parte. Vorbim despre generații întregi ce au studiat după revoluția din 1989. Bunicul meu avea 7 clase, bunica avea doar 4 și au studiat înainte de al Doilea Război Mondial. S-au dus și cu ei întreaga generație de atunci. Acum avem în mare parte pe cei ce au prins liceul în comunism sau după 1989, în plină democrație.

Suntem la coada UE în ce privește numărul celor ce ajung a avea studii superioare. Mai jos găsiți un studiu Eurostat. 🔗

România este la coada clasamentului și în spatele vecinilor noștri

De ce ar trebui să ne îngrijoreze?

Trecem printr-o revoluție tehnologică dată de 5G, AI etc. Multe joburi vor dispărea, iar altele vor fi disponibile. În general, slujbele noi vor cere cunoștințe temeinice (ingineri software, dezvoltatori etc). Cu 40% din populație cu 8 clase nu vom fi capabili să acoperim aceste nișe. Nu vor avea cu ce să se ocupe. Mașinile vor fi autonome, casier la Lidl sau Kaufland va fi ceva de domeniul trecutului și tot așa.

Nu vă gândiți că asta se va întâmpla peste zi, în 5 – 10 ani aș spune că peisajul se va schimba serios, chiar și în țara noastră.

De ce s-a ajuns aici? 

Cei 6% alocați Educației din PIB sunt amânați de la an la an. România are cea mai mică alocare bugetară din Uniunea Europeană cu privire la Educație, iar asta se întâmplă de peste un deceniu. Rezultatele le descoperiți în datele compilate în recensământul din 2022.

2.9% din PIB nu are cum să livreze minuni. Acesta este procentul alocat în 2023 pentru Ministerul Educației. Este una dintre cele mai mici sume din ultimii 10 ani. Mai multe detalii găsiți în articolul de pe EuropaLiberă 🔗.

Categorii: Opinie
Cuvinte cheie: educatie, recensamant
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Am văzut Berlin and the Lady With an Ermine, serialul numărul 1 pe Netflix în data de 1 iunie 2026 şi am fost cam dezamăgit (mult hype online, puţin conţinut)

Bine aţi revenit la un nou articol din categoria „am văzut”, secţiune în care îmi exprim o părere personală despre un film, documentar sau serial, opinie pe baza căreia vă aştept să discutăm în zona de comentarii.

De ce cred că, după ani buni de creştere, DIGI poate pierde rapid cotă de piaţă în România pe televiziune şi internet fix (asta dacă Orange şi Vodafone vor profita de situaţie)

În ultimele zile piaţa telecom din România s-a animat, asta după ce DIGI a făcut o mişcare de care avea mare nevoie. Operatorul telecom trebuia să îşi crească rapid veniturile şi cum volumele au încetinit serios (strategia de bază a celor de la DIGI este să meargă cu marje mici şi volume mari), cea mai…

Ieri noapte am primit alertă RO-ALERT pentru drona căzută la Galaţi, iar panica s-a instaurat în casă

Ieri noapte am trecut printr-o experienţă extrem de neplăcută, prima alertă RO-ALERT legată de o posibilă dronă sau de posibile resturi ale unei drone.