Huawei susţine că efectele negative ale sancţiunilor americane au fost depăşite, iar acum a revenit la “Business as Usual”

/
/
2 ian. 23
/

În perioada 2019 – 2020 Huawei era al doilea cel mai mare producător de smartphone-uri din lume şi îmi aduc aminte că aici pe site ne întrebam oare când va depăşi Samsung şi va ajunge pe prima poziţie la nivel de unităţi vândute. La acel moment compania era pe val, iar poziţia de lider în segmentul telefoanelor inteligente părea a fi doar o chestiune de timp.

În 2020 însă au apărut sancţiunile americanilor la adresa companiei chineze, iar totul este istorie. Ştim deja ce s-a întâmplat, Huawei fiind în prezent o umbră a ceea ce era în urmă cu nici doi ani. Sau nu ?

Pe piaţa smartphone-urilor, da, a rămas o umbră a ceea ce a fost, chiar dacă mai lansează timid câteva modele, majoritatea cu impact redus chiar şi în China.

Însă Huawei a făcut o mişcare inteligentă, una care a funcţionat excelent: şi-a diversificat business-ul. Compania chineză şi-a dat seama repede că pe telefoane nu va mai avea prea multe şanse, astfel că a dezvoltat produse pentru noi segmente (accesorii inteligente, laptopuri, accesorii PC, diverse alte dispozitive), a intrat pe piaţa viitorului, cea a maşinilor electrice şi a investit în continuare în tot ce înseamnă tehnologia 5G (chiar dacă pe pieţele vestice a fost în general respinsă, în multe alte ţări se ocupă cu dezvoltarea infrastructurii 5G de la zero).

Toate acestea au dus la stoparea efectelor negative aduse de sancţiunile americanilor, iar în 2022 Huawei estimează o foarte mica creştere a veniturilor cu 0.02% vs 2022 (un total de 636.8 miliarde yuani, adică undeva la 91.53 miliarde de dolari).,

Eric Xu, preşedintele Huawei, a transmis angajaţilor că „restricţiile americane sunt acum noua normalitate şi am revenit la business as usual”.

De acum înainte este loc doar de creştere pentru Huawei.

Via: reuters.com
Categorii: Huawei
Cuvinte cheie: Huawei
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Huawei lansează în România noul Watch D3, iar noi avem un cod exclusiv de reducere de -200 lei

Huawei a lansat astăzi comercial noul ceas inteligent Watch D3, cu cele mai avansate măsurători și monitorizări de sănătate din gamă. Avem deja un review scris explicit, în același articol este integrată și o prezentare video, așa că voi trece rapid peste tot ce ține de specificații și caracteristici. Mult mai important mi s-a părut…

Huawei Watch D3 – review (Dispozitiv medical avansat camuflat într-un smartwatch elegant) 

Gama de smartwatch-uri Huawei se extinde constant, fiind introduse, pe lângă seria Watch GT 7 și Watch GT 7 Pro, și modelele Watch 6 și WWatch 6 Pro, precum și Watch D3, așa cum v-am anunțat încă de la început de septembrie 2026. Astăzi vedem cum se prezintă la raport cel mai performant smartwatch în…

Huawei lansează noile FreeBuds Neo, căști compacte și ușoare, cu ANC adaptiv și sunet Hi-Res

Huawei a prezentat oficial căștile in-ear TWS (True Wireless Stereo) FreeBuds Neo în cadrul evenimentului din Munchen, Germania, iar acum filiala din țara noastră anunță disponibilitatea comercială, însoțită de o ofertă de lansare despre care vorbim mai jos. Noile căști sunt poziționate în gama de căști in-ear a producătorului chinez între modelul de top FreeBuds…