Microsoft şi Amazon se pregătesc de concedierea a 10.000, respectiv 18.000 de angajaţi

/
/
18 ian. 23
/

Foarte multe companii se aşteaptă la vremuri tulburi, inclusiv cele tech sau de comerţ online. Doi giganţi din cele două categorii, Microsoft şi Amazon, se pregătesc să concedieze mii de angajaţi în perioada imediat următoare.

Microsoft a anunţat că până în toamnă va da afară 10.000 de salariaţi. Contextul acestor disponibilizări este unul dificil, compania aşteptându-se la scăderea vânzărilor pe toate segmentele. Microsoft se aşteaptă la o recesiune globală, iar scăderea cheltuielilor a devenit prioritatea numărul 1 pentru trimestrele viitoare.

Amazon la rândul său va demara un program etapizat de concedieri, unul la sfârşitul căruia aproximativ 18.000 de angajaţi îşi vor pierde locul de muncă în cadrul companiei. Amazon se confruntă cu o scădere accentuată a vânzărilor online, iar recesiunea macroeconomică ce se preconizează în scurt timp nu va face decât ca numărul vânzărilor să rămână în continuare pe o pantă descendentă.

În ambele cazuri cei disponibilizaţi vor primi salarii compensatorii şi tot suportul pentru găsirea unui nou loc de muncă. O parte a salariaţilor din anumite ţări (în special Statele Unite ale Americii) vor primi şi asigurări de sănătate de tranziţie.

Surse: digi24.ro, zf.ro, sursa foto
Categorii: Diverse
Cuvinte cheie: Amazon, concedieri, microsoft
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Netflix a pierdut copia unui film încă nelansat, iar producătorii cer daune de 105 milioane de dolari (în el joacă actori precum Nicolas Cage, Ben Kingsley, Michael Sheen sau Ed Skrein)

Netflix este în centrul unui nou scandal, asta după ce a reuşit să piardă copia unui film încă nelansat. Platforma de streaming video ar fi primit o „copie master necriptată” a lungmetrajului, una necesară în procesul de analiză pentru achiziţionarea drepturilor asupra producţiei.

România trece printr-o criză energetică aproape perfectă (la electricitate avem alertă energetică, iar benzina şi motorina au ajuns la maxime aproape istorice)

România trece în această perioadă printr-o criză energetică destul de gravă, iar zilele / săptămânile următoare se anunţă din cele mai grele.

Kaufland testează în România un sistem de vânzare nou ce promovează produsele aflate în trend pe TikTok

În februarie anul acesta vă scriam că youtuber-ul iSilent a încheiat un parteneriat cu Kaufland România şi a lansat un nou brand de sucuri denumit GOO GOO. Tot atunci vă spuneam că fiul meu de 9 ani m-a alergat prin toate magazinele, în speranţa că va gasi un banal suc de portocale sau de mere…