Ce ştim despre Nothing Phone (2) până acum ?

/
/
3 iun. 23
/

Nothing Phone (2) este aşteptat a fi lansat undeva în vara acestui an, cel mai probabil în luna iulie. Informaţiile despre acest smartphone s-au înmulţit în ultima perioadă, aşa că haideţi să le centralizăm pe toate şi să vedem ce ar putea aduce acest model nonconformist.

La nivel de specificaţii hardware avem următoarele:

  • display AMOLED de 6.7 inci cu rezoluţie FullHD+ şi rată de refresh la 120Hz;
  • procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 8+ Gen 1 cu Adreno 730 în rol de GPU;
  • 8 / 12 GB RAM LPDDR5 şi 128 / 256 GB spaţiu de stocare UFS 3.1;
  • cameră foto triplă cu senzor wide de 50 Megapixeli cu OIS;
  • scanner de amprente integrat în ecran, difuzoare stereo, NFC, conectivitate prin sateliţi;
  • baterie de 4700 mAh compatibilă cu încărcare wireless;
  • Android 13 cu interfaţa NothingOS 1.5.

Pentru partea software, Nothing promite 3 actualizări majore (Android 14, 15 şi 16) şi 4 ani de update-uri de securitate regulate.

Mai ştim şi că mare parte din telefon va fi realizat din materiale reciclate, iar pachetul de retail nu va conţine deloc plastic (Nothing promovează intens această tendinţă din industrie, cea de apropiere de mediu).

Design-ul va suferi mici modificări, însă spatele cu Glyph Interface nu va dispărea. Pentru cei care nu ştiu, Glyph Interface vine cu 900 de LED-uri ce pot avea diverse funcţii (indicator pentru încărcarea bateriei, semnalare pentru notificări, sincronizare cu ringtone-urile, personalizare apelant, bliţ şi altele).

Nothing Phone (2) se anunţă interesant şi intrigant în acelaşi timp.

Via: gsmarena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

De ce Samsung Galaxy S26 FE este best-buy pe segmentul premium de telefoane mobile în 2026?

FE-ul sau Fan Edition aș spune că de la prima generație a fost un telefon mobil atractiv prin prisma raportului preț / specificații. Primești elemente specifice unui telefon din seria Galaxy S, dar la un preț ceva mai bun. 

HMD a lansat un telefon care costă doar 10 euro (cam cât două cafele la Starbucks)

Într-o lume în care telefoanele inteligente costă cât un laptop de gaming și vin echipate cu sisteme foto complexe, procesoare pe 3nm și ecrane pliabile, piața aşa numitelor feature phones continuă să îşi facă simţită prezenţa.

vivo X500 Pro Max sau ce specificații integrează un camera phone din China la sfârșit de 2026

vivo nu mai este prezent oficial în țara noastră, dar cei interesați de smartphone-urile sale pot apela la magazinele online ce livrează și aici. Așa ar putea face rost și de vivo X500 Pro Max.