Motorola Edge 50 Pro va fi lansat oficial în Europa pe 16 aprilie, iar preţul este chiar decent

/
/
9 apr. 24
/

Motorola Edge 50 Pro a fost lansat oficial în urmă cu doar câteva zile, însă pentru o scurtă perioadă de timp acest smartphone a fost disponibil doar în India.

Telefonul va ajunge în scurt timp şi în Europa, mai exact pe 16 aprilie, zi în care compania chineză va organiza un eveniment dedicat pentru lansarea globală a seriei Motorola Edge 50. Aceasta va fi formată din Motorola Edge 50 Pro şi din alte două modele nelansate încă (Motorola Edge 50 Fusion şi Edge 50 Ultra).

Motorola Edge 50 Pro va veni în Europa doar într-o singură variantă, cea cu 12 GB RAM şi 512 GB stocare şi va costa 699 euro. În România acest preţ s-ar putea traduce în 3499 lei. Personal consider acest preţ decent, asta şi pentru că smartphone-ul oferă destul de multe, iar Motorola ne-a obişnuit ca permanent să vină cu reduceri de până la 20% în diverse campanii, astfel că preţul ar putea ajunge rapid sub 3000 lei, unul cu adevărat atractiv.

Ce primiţi pentru aceşti bani ?

  • ecran curbat pOLED de 6.7 inch cu rezoluție 1.5K (2712 x 1220 pixeli), rată de refresh de 144Hz, touch sampling rate la 360Hz, HDR10+, DCI-P3, 10-bit, luminozitate de până la 2000 nits, protecţie cu sticlă Corning Gorilla Glass 5, certificare Pantone şi certificare IP68 pentru rezistenţa la apă şi praf;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 7 Gen 3 de tip octa-core dezvoltat pe 4nm, Adreno 730 GPU, 12 GB memorie RAM LPDDR4X şi 512 GB spațiu de stocare UFS 2.2;
  • Android 14 cu interfaţa Hello UI;
  • 5G SA / NSA, 4G LTE, Wi-Fi a/b/g/n/ac/ax, dual-band 2.4 și 5 GHz, Bluetooth 5.4, NFC, dual-GPS (L1+L5), GLONASS, BDS, GALILEO, Beidou, USB Type-C 2.0, scanner de amprente integrat în display, difuzoare stereu cu tehnologie Dolby Atmos;
  • 50 Megapixeli cu f/1.4, 1.0 µm, OIS + 13 Megapixeli ultrawide la 120 de grade, f/2.2, opţiune macro + 10 Megapixeli telephoto cu zoom optic 3x şi zoom hibrid 50x, filmare 4K la 30 fps, cameră frontală de 50 Megapixeli cu f/1.9, filmare 4K la 30 fps;
  • baterie de 4500 mAh cu încărcare rapidă la 125W (de la 0 la 100% în 18 minute), încărcare wireless la 50W, încărcare inversă la 10W, 186 gr. greutate şi dimensiuni: 161.23 × 72.4 × 8.19 mm.

Motorola Edge 50 Pro va primi 3 actualizări software majore (Android 15, 16 şi 17) şi 4 ani de update-uri de securitate.

Via: gsmarena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Motorola va lansa în curând un smartphone puternic(uţ) ce se va numi Motorola Signature

Motorola pregăteşte lansarea unui nou smartphone, un model ce se anunţă destul de puternic. La final de noiembrie vă spuneam despre Motorola Urus (cod intern) şi iată că acesta are acum şi un nume comercial: Motorola Signature.

Motorola Edge 70 – review

Motorola Edge 70 a debutat și în țara noastră printr-o ofertă cu adevărat interesantă - o reducere aparent mare din prețul de listă și o sumedenie de accesorii incluse (ceas, căști, smart tag). 

Motorola pregăteşte lansarea unui smartphone puternic cunoscut intern drept Motorola Urus

Motorola pregăteşte lansarea unui smartphone puternic, unul care la nivel intern este cunoscut drept Motorola Urus (foarte probabil acest cod intern este inspirat după Lamborghini Urus, unul dintre cele mai cunoscute SUV-uri premium din lume).