TOP 10: Cele mai bine vândute smartphone-uri în primul trimestru din 2024

/
/
8 mai 24
/

Smartphone-urile rămân în continuare cele mai apreciat şi cele mai bine vândute gadgeturi la nivel global. În primul trimestru din 2024, adică perioada ianuarie – martie, au fost comercializate în toată lumea 296.9 milioane unităţi, în creştere cu 6% vs aceeaşi perioadă de anul trecut.

Informaţia o aflăm prin intermediul celei mai recente analize Counterpoint Research, una care ne spune şi că Samsung (cotă de piaţă 20%), Apple (cotă de piaţă 17%), Xiaomi (cotă de piaţă 14%), Oppo (cotă de piaţă 8%) şi vivo (cotă de piaţă de 7%), rămân liderii acestei pieţe uriaşe.

Din aceeaşi analiză descoperim şi care sunt segmentele de preţ preferate de oameni:

  • 13% au cumpărat telefoane cu preţ de sub 100 de dolari;
  • 53% au cumpărat telefoane cu preţ cuprins între 100 şi 399 dolari;
  • 16% au cumpărat telefoane cu preţ cuprins între 400 şi 799 dolari;
  • 18% au cumpărat telefoane cu preţ de peste 800 de dolari.

La final am lăsat si lista cu cele mai bine vândute smartphone-uri în primele trei luni ale anului. Acestea au fost:

  1. iPhone 15 Pro Max – 4.4% din total vânzări;
  2. iPhone 15 – 4.3% din total vânzări;
  3. iPhone 15 Pro – 3.7% din total vânzări;
  4. iPhone 14 – 1.9% din total vânzări;
  5. Samsung Galaxy S24 Ultra – 1.9% din total vânzări;
  6. Samsung Galaxy A15 5G – 1.5% din total vânzări;
  7. Samsung Galaxy A54 – 1.4% din total vânzări;
  8. iPhone 15 Plus – 1.3% din total vânzări;
  9. Samsung Galaxy S24 – 1.0% din total vânzări;
  10. Samsung Galaxy A34 – 1.0% din total vânzări.

Observaţi că Apple şi Samsung nu au adversar la acest capitol, cele două companii având câte 5 poziţii în acest top. Din fericire pentru Samsung se pare că seria Galaxy S24, una generatoare de profituri serioase, merge bine, două din trei modele aflându-se în acest clasament. Pentru mărul muşcat pare un business as usual.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

De ce Samsung Galaxy S26 FE este best-buy pe segmentul premium de telefoane mobile în 2026?

FE-ul sau Fan Edition aș spune că de la prima generație a fost un telefon mobil atractiv prin prisma raportului preț / specificații. Primești elemente specifice unui telefon din seria Galaxy S, dar la un preț ceva mai bun. 

HMD a lansat un telefon care costă doar 10 euro (cam cât două cafele la Starbucks)

Într-o lume în care telefoanele inteligente costă cât un laptop de gaming și vin echipate cu sisteme foto complexe, procesoare pe 3nm și ecrane pliabile, piața aşa numitelor feature phones continuă să îşi facă simţită prezenţa.

vivo X500 Pro Max sau ce specificații integrează un camera phone din China la sfârșit de 2026

vivo nu mai este prezent oficial în țara noastră, dar cei interesați de smartphone-urile sale pot apela la magazinele online ce livrează și aici. Așa ar putea face rost și de vivo X500 Pro Max.