Curierul mi-a pierdut coletul comandat de pe AliExpress. Ce am făcut şi după cât timp am primit banii înapoi?

/
/
13 iul. 24
/

Personal am rămas fidel AliExpress când vine vorba de comandat diverse, mai ales că de ceva timp comenzile ajung destul de repede, iar la peste 45 lei am şi transport gratuit. Până acum nu am avut nicio problemă cu comenzile, toate au ajuns prin Fan Courier direct acasă.

Cu o excepţie !

Pe 5 mai am comandat o maşinuţă metalică celui mic, un Tesla Model S de la Dubee Store, un magazin de la care am mai luat anterior alte modele şi nu am avut nicio problemă (toate foarte ok calitativ, ajunse la timp etc.).

Pe data de 16 mai primesc mesaj în track order că maşinuţa a ajuns la compania de curierat locală. De obicei după primirea acestui mesaj, în câteva zile coletul este livrat. Din păcate această dată a fost şi ultima cu update, de atunci nu s-a mai mişcat nimic.

Am luat legătura cu Dubee Store, iar aceştia mi-au confirmat că de la ei totul a plecat pe flux normal şi trebuie să mai am răbdare (asta era deja pe la mijlocul lui iunie), posibil să fie ceva întârzieri la firma de curierat. Am aşteptat, am aşteptat şi nimic, astfel că am verificat ce trebuie făcut să îmi recuperez banii.

Conform celor de la AliExpress, dacă după 60 de zile de la data livrării coletului de către furnizor (în cazul meu 8 mai) nu îl primeşti, poţi aplica pentru refund (pentru a primi banii înapoi). Pe 9 iulie am aplicat pentru refund pe motiv că nu am primit pachetul, iar pe 12 iulie aveam cei 17.58 dolari înapoi în contul bancar.

Mi-a plăcut că întreg procesul este foarte bine structurat şi mi-am primit banii înapoi rapid, fără bătăi de cap şi nervi.

Voi aţi aplicat vreodată la refund ? Cum a decurs procesul ?

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

5 gadgets de la Kaufland (21.10 – 27.10.2026)

A mai trecut o săptămână, aşa că am ajuns din nou la clasica noastră rubrică legată de cele mai interesante 5 gadgets din catalogul Kaufland.

Flanco dă start evenimentului de shopping Black Friday 2026 (avem promise reduceri de până la 54%)

Am primit recent un comunicat de presă legat de evenimentul Black Friday 2026 organizat de Flanco, primul Smart Discounter electro-IT din România.

LIDL pregăteşte deschiderea celui mare mare magazin din România

Retailerul german Lidl, liderul pieței de comerț alimentar din România, continuă procesul de extindere într-un ritm susținut. De această dată, discuția nu este doar despre o nouă bornă pe harta magazinelor din țară, ci despre un proiect record, construcția celui mai mare magazin LIDL din România.