Xiaomi 15 Pro ar putea veni cu o baterie de 6000 mAh, fără a creşte în grosime

/
/
31 iul. 24
/

Xiaomi 15 Pro este un smartphone ce ar putea fi lansat oficial undeva în luna octombrie, iar în cazul acestuia se pare că se va întâmpla ceea ce a solicitat Qualcomm partenerilor săi.

Compania americană a transmis în luna mai producătorilor de smartphone-uri o recomandare de creştere a capacităţii bateriilor pe viitoarele flagship-uri la cel puţin 5500 mAh pentru a menţine o autonomie similară cu cea oferită în prezent, asta deoarece Qualcomm şi TSMC nu reuşesc să echilibreze consumul de energie pentru Qualcomm Snapdragon 8 Gen 4 (acesta este mai gurmand decât ar trebui).

Cele mai noi surse ne indică faptul că Xiaomi 15 Pro, unul dintre primele smartphone-uri din lume cu Qualcomm Snapdragon 8 Gen 4 la bord, ar urma să fie echipat cu o baterie de 6000 mAh, fără a creşte în grosime (actualul Xiaomi 14 Pro are o grosime de 8.49 mm, iar Xiaomi 15 Pro va rămâne tot cam pe aici).

Acest acumulator ar putea aduce chiar un plus de autonomie, mai ales că până la lansarea oficială se mai pot face ceva optimizări.

Cât despre alte specificaţii, iată la ce să ne aşteptăm pentru Xiaomi 15 Pro:

  • display OLED de 6.73 inci cu rezoluţie 2K, rată de refresh de până la 120Hz, Dolby Vision, HDR10+, certificare IP69 ce atestă rezistenţa la apă şi praf;
  • procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 8 Gen 4 realizat pe 3nm, Adreno 760 GPU;
  • până la 16 GB RAM LPDDR5X şi până la 1 TB spaţiu de stocare UFS 4.0;
  • cameră foto triplă cu senzor wide de 50 Megapixeli cu senzor OmniVision OV50N, OIS + senzor ultrawide Samsung ISOCELL JN1 de 50 Megapixeli + senzor telephoto de 50 Megapixeli încă necunoscut, 3x zoom optic;
  • cameră frontală de 32 Megapixeli;
  • baterie de 6000 mAh cu încărcare rapidă pe fir la 90W, încărcare wireless la 50W;
  • difuzoare stereo, UBW, WiFi 7, port infraroşu, scanner de amprente ultrasonic.
Sursa: gizmochina.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Lista Xiaomi de telefoane mobile și tablete ce va primi interfața Soft Light Glass în HyperOS 4 (amintește de Liquid Glass de la Apple)

Xiaomi a dezvoltat o interfața denumită Soft Light Glass, iar ea face parte din HyperOS 4. Totuși, doar o serie de telefoane mobile și tablete vor putea accesa această funcție.

Când se lansează şi cum arată primul smartphone din seria Xiaomi Redmi Note cu baterie de 10.000 mAh?

Xiaomi Redmi Note este o serie de care a auzit toată lumea, aceasta se găseşte în mai toate magazinele de profil din lume şi este şi una dintre cele mai de succes serii de smarpthone-uri din istorie.

Xiaomi REDMI 17 sau cât costă un telefon mobil cu baterie de 7500 mAh și diagonală a ecranului de 6.9 inci și un minus, o singură opțiune pentru memoria RAM: 4 GB

Seria Xiaomi REDMI 17 ajunge în țara noastră, iar toate detaliile le aveți în rândurile următoare. Seria REDMI are un rol imporant pentru Xiaomi și asta pentru că sunt telefoane mobile din segmentele entry ce sunt vândute în cantități considerabile, lună de lună.