Un reprezentant OnePlus a confirmat că flagship-ul OnePlus 13 va fi lansat în luna octombrie

/
/
9 sept. 24
/

Se pare că relaţia dintre Qualcomm şi OnePlus devine din ce în ce mai strânsă, astfel că viitorul flagship al companiei chineze va fi lansat oficial chiar în luna în care va fi anunţat şi Qualcomm Snapdragon 8 Gen 4. Nu ştim dacă vorbim de o exclusivitate, însă cert este că primul device cu noul procesor premium Qualcomm la bord va fi fie un OnePlus, fie un Xiaomi.

Informaţia a fost oferită de Louis Lee (numele de scenă), CEO-ul OnePlus China, cel care a transmis pe reţelele de socializare că OnePlus 13 va fi lansat oficial în această ţară în luna octombrie. Cel mai probabil noul device va ajunge în România în primele săptămâni din 2025.

Despre OnePlus 13 cunoaştem câteva informaţii pe surse astfel:

  • display OLED LTPO de 6.8 inci cu rezoluţie de 3168 x 1440 pixeli şi rată de refresh la 120Hz;
  • procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 8 Gen 4 realizat pe 3nm;
  • cameră foto triplă cu 3 x 50 Megapixeli (wide Sony LYT-808, ultra-wide şi priscop telephoto cu zoom optic 3X);
  • baterie de 6000 mAh cu încărcare rapidă pe fir la 100W şi încărcare wireless la 50W;
  • scanner de amprente ultrasonic;
  • certificare IP68 / IP69 ce atestă rezistenţa la apă şi praf.

Preţul cu siguranţă va fi unul de flagship, astfel că pentru ţara noastră ar trebui să ne aşteptăm la cel puţin 5500 – 6000 lei (depinde foarte mult de configuraţia aleasă pentru comercializare).

Sursa: playfuldroid.com
Categorii: OnePlus
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Dacă ai un smartphone OnePlus, află dacă eşti eligibil pentru actualizarea la ColorOS 17 (dacă nu ştiai, interfaţa OxygenOS va fi retrasă)

Săptămâna trecută am aflat oficial că OnePlus iese din Europa, deci şi din România. Cu toate acestea, toate device-urile existente deja în piaţă vor primi suport software adecvat, cât şi asistenţă pe toată perioadă legală de garanţie.

Surse sigure din piaţă afirmă că OnePlus va anunţa săptămâna aceasta ieşirea oficială de pe piaţa europeană (deci şi din România)

Într-un articol scris la începutul acestei luni am evidenţiat foarte clar că OnePlus nu mai există în România, stocurile pe site-urile oficiale fiind aproape epuizate. La momentul respectiv am estimat că OnePlus nu mai rezistă 2-3 luni în ţara noastră şi iată că am avut dreptate.

În timp ce îşi pregăteşte ieşirea europeană, OnePlus pare a trata la mişto clienţii care apelează la garanţie (utilizatorii se plâng pe Reddit)

Într-un articol de săptămâna trecută vă spuneam că OnePlus îşi pregăteşte ieşirea oficială de pe piaţa din România. Ce am spus în acel articol se aplică mai multor ţări europene, strategia fiind similară pentru toată piaţa.