Huawei obţine creşteri importante pe piaţa de smartwatch-uri şi brăţări fitness, compania chineză fiind lider detaşat la nivelul celui de-al doilea trimestru din 2024

/
/
9 sept. 24
/

Nu ştiu dacă această informaţie surprinde pe cineva, adevărul este că şi în România compania chineză se poziţionează foarte bine pe piaţa purtabilelor (smartwatch-uri şi brăţări fitness). Faptul că acest lucru se confirmă şi la nivel global, nu arată decât strategia corectă pe care o adoptă Huawei în acest segment de piaţă.

Conform celor mai recente date publicate de IDC, în trimestrul al doilea din 2024 au fost comercializate în toată lumea undeva la 43.7 milioane unităţi, în scădere cu 0.7% YoY. Interesant este că deşi piaţa este pe un uşor trend descrescător, liderul, adică Huawei, creşte într-o manieră debordantă. În perioada aprilie – iunie compania chineză a vândut 8.9 milioane de purtabile, în creştere cu 42.1% YoY. Plusuri importante au venit din Orientul Mijlociu, Africa, America Latina şi Europa Centrală şi de Est.

În top 5 producători doar Apple a fost pe minus YoY (-11.8%), restul producătorilor fiind pe un plus consistent: Xiaomi (+17.5% YoY), Samsung (+28.4% YoY) şi grupul BBK (+29.3% YoY).

Important de menţionat este că deşi pe minus, Apple rămâne liderul pieţei de smartwatch-uri. Producătorii chinezi ating acest cifre foarte bune în special din brăţări inteligente sau smartwatch-uri ieftine, astfel că mărul muşcat păstrează în continuare şi grosul profitului la nivel de piaţă.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Honor Watch 6 sau cum arată un smartwatch cu autonomie de până la 35 de zile (baterie de 980 mAh în carcasă de 10.8 mm)

A fost lansat în urmă cu câteva zile și am tot ținut să scriu despre Honor Watch 6. Mi-a atras atenția autonomia sa - până la 35 de zile (aș putea spune că avem de-a face cu un adevărat record).

Garmin Forerunner 170 Music – review (Metrici avansați pentru alergătorii care vor muzică și plăți contactless la încheietură)

Garmin a lansat recent o serie de trei ceasuri noi din gama Forerunner. Este vorba despre modelul de bază Forerunner 70, de versiunea intermediară Forerunner 170 și de cea mai avansată ediție - Forerunner 170 Music, care reprezintă și subiectul review-ului de față.

HUAWEI Watch Fit 5 Pro – review (Evoluție matură în segmentul ceasurilor inteligente HUAWEI cu ecran rectangular)

Gama de dispozitive purtabile de la HUAWEI este atât de extinsă încât pentru unii s-ar putea dovedi copleșitoare, de-a dreptul. Însă nu este nimic dificil în a determina care ar fi seria care ți se potrivește cel mai bine.