Platforma de streaming video Disney+ interzice share account-ul (împărţirea contului) în România şi lansează pachetul „Membru suplimentar”

29/09/2024

Săptămâna aceasta a fost sigur una activă la nivel de mediatizare în România pentru platforma de streaming video Disney+. În primul rând am avut finalul campaniei cu 10.99 lei / lună în primele 3 luni, în al doilea rând am discutat despre parteneriatul exclusiv pentru ţara noastră din Vodafone şi Disney+, iar în al treilea rând vom detalia în cele ce urmează interzicerea share account-ului (împărţirea contului).

Sigur că această informaţie nu este tocmai nouă, prin aprilie aflam că Disney+ va începe să interzică share account-ul (împărţirea contului) din luna iunie. De atunci vă spuneam că această decizie se va aplica cel mai probabil din luna septembrie şi la noi şi iată că aşa şi este.

De câteva zile conturile Disney+ din România nu mai pot fi folosite la comun de utilizatori aflaţi în gospodării diferite. În momentul în care cineva din afara gospodăriei se conectează, este invitat să îşi creeze propriul cont. Având deja un abonament principal, există posibilitatea de a crea un cont pentru „Membru suplimentar”, unul ce va fi comisionat cu 17.99 lei / lună. Acest cost este aplicabil pentru actualul abonament de 36.99 lei / lună.

După cum probabil ştiţi deja, începând cu 17 octombrie, formatul abonamentelor Disney+ din ţara noastră se schimbă astfel:

  • Abonamentul Standard va costa 29.99 lei / lună sau 299.99 lei / an (în acest abonament veţi primi maxim rezoluţie FullHD, acces simultan la maxim două dispozitive simultan şi nu există acces HDR);
  • Abonamentul Premium va costa 49.99 lei / lună sau 499.99 lei / an (în acest abonament veţi primi maxim rezoluţie 4K, HDR şi acces simultan la maxim patru dispozitive simultan).

În alte ţări unde există deja mai multe abonamente, există şi costuri diferite pentru pachetul „Membru suplimentar”. Pe acest considerent, cred că din 17 octombrie şi costul acestuia se va schimba în funcţie de abonamentul principal ales.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.