La ce ne recomandă ANCOM să fim atenţi când vine vorba de comenzile online date cu ocazia Black Friday 2024?

/
/
4 nov. 24
/

Este gata oameni buni, am intrat în săptămâna Black Friday, săptămână în care veţi / vom fi bombardaţi cu informaţii pe subiect. Unele vor fi de interes, altele nu, rămâne ca fiecare dintre noi să le filtrăm în funcţie de propriile interese.

Şi dacă tot suntem abia la început, haideţi să vedem la ce ne recomandă ANCOM să fim atenţi cu ocazia acestui eveniment de shopping:

Atenţie la opţiunile şi condiţiile de livrare;

  • opțiunile de livrare oferite de magazinul online. Utilizatorii pot lua în calcul să solicite servicii suplimentare de siguranță, cum ar fi serviciul cu deschidere la livrare sau serviciul de trimitere cu valoare declarată;
  • modalitățile de livrare a bunului (la adresă, la un punct de lucru al furnizorului sau la un sistem automat de livrare – locker, easybox, pachetomat, cutie pentru colete sau casete de expediere a coletelor);
  • modalitățile de plată a bunului la livrare (numerar sau POS);
  • termenul de livrare, care poate fi mai mare decât în alte perioade ale anului;
  • dacă se oferă livrarea la ușă a unor produse voluminoase (mobilă, electrocasnice etc.). Livrarea bunurilor cu o greutate mai mare de 31.5 kg nu reprezintă prestarea unui serviciu poștal, ci a unui serviciu de transport marfă;
  • dacă ambalajul coletului livrat prezintă urme de deteriorare, caz în care se poate solicita întocmirea unui document în care să fie specificată starea ambalajului sau se poate refuza coletul;
  • identitatea expeditorului, în special în cazul în care contravaloarea bunurilor este achitată furnizorului de servicii poștale (bunuri expediate prin serviciul contra ramburs).

Atenţie la tentativele de fraudă;

ANCOM și Directoratul Național de Securitate Cibernetică recomandă cumpărătorilor să acceseze scamadviser.com pentru a verifica dacă magazinul online este real și dacă produsele vândute sunt autentice.

Autoritatea atrage atenția utilizatorilor să nu răspundă mesajelor (SMS, e-mail) transmise aparent de un furnizor de servicii poștale prin care se solicită accesarea unui link și completarea de informații personale (de exemplu, numărul cardului bancar) necesare livrării unui colet. Dacă utilizatorul a fost victima unei înșelăciuni sau a dat curs unui astfel de mesaj este necesar să informeze furnizorul de servicii poștale și să se adreseze organelor de poliție pentru începerea investigațiilor.

În plus, în cazul bunurilor expediate prin serviciul contra ramburs, ANCOM recomandă ca înainte de achitarea sumei de bani solicitate, destinatarii care primesc coletul să se asigure că ei sau un alt membru al familiei au făcut o astfel de comandă online.

Dacă totuşi aveţi probleme legate de livrarea unui produs comandat online, vă puteţi adresa:

Pentru orice reclamație ulterioară este important ca utilizatorii să păstreze toate documentele care pot dovedi achiziția făcută (factură, bon fiscal, formularul de livrare etc.).

Categorii: Diverse
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

TOP 10: Filme lansate în 2025 cu cele mai mari încasări la box office

A devenit cumva o tradiţie ca la final de an să prezentăm topul filmelor cu cele mai mari încasări la box office. Ţinând cont că 2025 se grăbeşte să ne părăsească, a venit timpul să vorbim despre cele mai de succes filme lansate anul acesta, cele care au reuşit să atragă cei mai mulţi oameni…

Monitor curbat de gaming QD-OLED Philips Evnia 34M2C6500 – review (Nu doar pentru gaming la nivel înalt, ci potrivit pentru oricine, și totul la un preț extrem de competitiv!)

Începutul acestui an mă punea în fața unuia dintre cele mai bune monitoare de gaming pe care le-am testat până acum, iar în ultimele zile ale lui 2025 m-am jucat în fața unui alt monitor Philips de excepție. Nu este cu adevărat dintre cele mai performante, dar cu un excelent raport preț / specificații și,…

Ce pachete atractive de Crăciun a pregătit Huawei în ediție 2025 – 10 idei de cadouri inspirate (smartwatch-uri, căști wireless, tablete etc)

Mai sunt doar câteva zile până la Crăciun, iar Huawei prin magazinul propriu iese în față cu mai multe oferte atractive.