Conform primelor teste de benchmark, procesorul Qualcomm Snapdragon 8 Elite ar avea mari probleme de supraîncălzire

/
/
4 nov. 24
/

Qualcomm Snapdragon 8 Elite este pariul celor de la Qualcomm pe segmentul flagship pentru final de 2024 – 2025. Procesorul este primul ce foloseşte nuclee Oryon realizate in-house, astfel că pariul are o miză şi mai mare de această dată.

În ultimele zile au fost lansate mai multe smartphone-uri cu Qualcomm Snapdragon 8 Elite la bord, astfel că era inevitabil să nu apară şi primele teste ale publicaţiilor tech cu noul procesor. Nume importante precum Android Authority sau Digital Trends s-au plâns deja că Qualcomm Snapdragon 8 Elite are mari probleme de supraîncălzire, până la acel nivel în care device-ul frige efectiv.

Aceste probleme apar în special în clasicele teste de benchmark. Spre exemplu, în cazul 3DMark, un Realme GT7 Pro s-a încins atât de rău, încât smartphone-ul şi-a activat sistemele de protecţie pentru a preîntâmpina orice problemă.

Momentan publicaţiile tech au testat doar versiuni de Realme GT7 Pro, deci nu putem generaliza această problemă de supraîncălzire (unii susţin chiar că Realme trişează puţin în testele de benchmark şi forţează la maxim procesorul tocmai pentru a obţine scoruri impresionante).

Rămâne să aşteptăm şi testarea altor device-uri de la alţi producători pentru a susţine fără echivoc că vorbim de o problemă cu adevărat serioasă.

Sursa: phonearena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Lenovo și NVIDIA ne-au arătat cum ne schimbă AI-ul experiența pe laptop

Zilele trecute am participat la un eveniment în București unde cei de la Lenovo și NVIDIA ne-au arătat cum se vede viitorul tehnologiei portabile, mai precis cât ajută și cum schimbă experiența de utilizare tehnologiile gigantului american implementate pe laptopurile companiei chineze. Dacă ar fi să trag de la bun început o concluzie, aceasta ar…

Nu mai ai internet în timpul apelului telefonic? Iată ce trebuie să faci simplu şi rapid

În mod surprinzător, oricât de banală ar părea această informaţie azi, vă spun că primesc foarte des această întrebare: De ce nu mai am internet în timpul apelului telefonic?

Ce tabletă flagship subțire de doar 4.8 mm, cu ecran OLED la 165Hz și procesor Snapdragon 8 Gen 5 poți cumpăra de acum în România?

Trebuie să recunosc că o tabletă subțire de doar 4.8 mm sună foarte bine, însă când aceasta nu face aproape niciun compromis spre a atinge o astfel de dimensiune în talie, este cu atât mai impresionant. Vorbim despre HONOR MagicPad 4, ale cărui principale caracterisitici le voi prezenta mai jos.