Gerhard Sturm este noul Vicepreşedinte al Sony Ericsson şi Director pentru Europa Centrală

/
/
8 ian. 12
/

Sony Ericsson l-a desemnat pe Gerhard Sturm noul Vicepreşedinte şi director pentru Europa Centrală. Gerhard Sturm s-a alăturat companiei in 2006 şi a deţinut până de curând poziţia de director general pentru Spania şi Portugalia.

Începând chiar de astăzi, Gerhard Sturm este responsabil de activitatea companiei în Europa Centrală (Sony Ericsson CU CE, “Customer Unit Central Europe”), mai exact în 19 ţări care fac parte din această divizie (Germania, Austria, Elveţia, Polonia, Albania, Bosnia – Herţegovina, Bulgaria, Kosovo, Croatia, Liechtenstein, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Romania, Serbia, Slovacia, Slovenia, Republica Cehia şi Ungaria), cu sediul în Düsseldorf.

Noul vicepreşedinte, în vârstă de 38 de ani, s-a născut în Austria şi a absolvit un masterat la IESE Business School, din Spania. De asemenea, acesta a studiat la Kellogg’s School of Management din Statele Unite ale Americii şi la China Europe International Business School. Înainte de acestea, Gerhard Sturm s-a specializat în managementul afacerilor la Universitatea din Innsbruck şi la Paris Dauphine, în Franţa.

Sunt entuziasmat de noua mea poziţie, în special într-un asemenea moment, în care compania progresează către o nouă etapă. Suntem cât se poate de pregătiţi pentru a veni în întâmpinarea dorinţelor clienţilor noştri şi pentru a le oferi comunicare şi divertisment de cea mai înaltă calitate, cu noua noastră gamă de smarthphone-uri Xperia, ce are la bază sistem de operare Android. Această gamă de produse are un rol cheie în strategia Sony, bazată pe 4 tipuri de tehnologii cu ecran – tablete, computere, televizoare şi telefoane mobile”, declară Sturm.

Când Sturm s-a alăturat companiei Sony Ericsson în 2006, primele sale responsabilităţi erau de marketing şi vânzări, în Spania şi Portugalia. Apoi a devenit Director General pentru ambele ţări. Înainte de a lucra pentru Sony Ericsson, Sturm a câştigat experienţă internaţională în domeniul FMCG în cadrul companiei L’oreal, întâi în Austria, apoi, începând cu anul 2000, în Spania. Doi ani mai târziu, a preluat funcţia de Director de Marketing pentru
Giorgio Armani, unul dintre brandurile L’oreal.

Expertiza lui Gerhard Sturm în piaţa de telecomunicaţii mobile, calificările lui specializate în disciplinele marketingului, precum şi cunoştinţele sale avansate despre structurile de business îl desemnează drept personana cea mai potrivită pentru poziţia de Vicepreşedinte şi Director pentru Europa Centrală. În viaţa personală, este tatăl a trei copii şi este pasionat de tenis şi călătorii.
Luc van Huystee, Vicepreşedinte şi director al diviziei MU DACHNL (Germania, Austria, Elveţia şi Olanda) şi Andrea Gaal, Director General şi pentru Europa Centrală şi de Est vor ocupa poziţii în organizaţia globală.

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Samsung Galaxy S26 Ultra – toate specificaţiile hardware, dată de lansare şi chiar o primă imagine oficială cu cel mai puternic smartphone Samsung din 2026

Nu ştiu dacă vă vine să credeţi, însă am intrat deja în a două lună din 2026, perioadă ce se anunţă destul de activă la nivel de lansări de smartphone-uri.

Oferta zilei: Xiaomi Redmi Note 14 cu 6 GB RAM şi 128 GB stocare costă doar 599 lei

Xiaomi a lansat luna aceasta în România noua serie de smartphone-uri Xiaomi Redmi Note 15. Aceasta este formată din 5 modele, Xiaomi Redmi Note 15, Redmi Note 15 5G, Redmi Note 15 Pro, Redmi Note 15 Pro 5G şi Redmi Note 15 Pro+ 5G, unele pe care le-am prezentat deja într-un articol dedicat.

TOP 10: Cele mai bine vândute smartphone-uri în 2025 (iPhone-ul a fost din nou rege)

Vânzările de smartphone-uri la nivel global continuă să crească, astfel că în 2025 au fost livrate peste 1.26 miliarde de telefoane inteligente, în creştere cu 1.9% vs 2024. Am detaliat acest subiect la nivel de producător într-un articol dedicat.