Administraţia Trump a decis să nu aplice noile taxe vamale pe tot ce înseamnă computere, telefoane şi procesoare fabricate în China (Apple poate sta liniştită, pentru moment)

Diverse
/
/
13 apr. 25
/

Săptămâna aceasta Donald Trump a anunţat amânarea cu 90 de zile a taxelor pentru toate ţările, cu excepţia Chinei, ţară care acum va fi tarifată suplimentar cu 125%. Întreaga economie globală a primit astfel o nouă undă de şoc, iar ceea ce vedem acum este clar un război comercial în adevăratul sens al cuvântului.

Deşi a apucat să aducă în ţara câteva avioane cu produse pentru a evita noile tarife, Apple avea o problemă majoră de cost pe termen mediu, însă la momentul scrierii acestui articol şi aceasta pare a se fi rezolvat.

Administraţia Trump a decis în acest sfârşit de săptămână să nu aplice noile taxe vamale pe tot ce înseamnă computere, telefoane şi procesoare fabricate în China. Această scutire vizează şi componente esenţiale pentru asamblarea de produse electronice, astfel că cel puţin pentru o perioadă de timp nume precum Apple şi Nvidia pot sta liniştite.

Această schimbare a apărut într-un timp foarte scurt, probabil în urma presiunilor uriaşe aplicate de giganţii tech americani ce îşi produc mare parte dintre produse în ţara asiatică. Prin păstrarea acestor tarife uriaşe în segmentul tehnologiei, administraţia Trump ar fi creat un haos în piaţa americană şi o explozie a preţurilor în următoarele câteva luni (pe care tot consumatorul final ar fi simţit-o cel mai puternic).

Sursa: bloomberg.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Bursa zvonurilor: iPhone 18 apare în primele imagini clare

Lansarea oficială a modelului standard iPhone 18 este vehiculată abia pentru primăvara anului 2027, însă primele schițe și presupuse machete au început deja să circule online. Cea mai vizibilă schimbare se anunță la nivelul modulului foto de pe spatele telefonului, zonă pe care Apple pare pregătită să o redeseneze.

Cât costă iPhone Duo la precomandă prin eMAG?

S-au deschis precomenzile pentru primul pliabil al companiei americane. iPhone Duo a aterizat în oferta eMAG, iar toate detaliile sunt în rândurile următoare.

Apple TV 4K (2026) – performanţă de top, inteligenţă artificială din belşug şi preţ de smartphone

Apple a prezentat oficial noua generație Apple TV 4K (2026), aducând upgrade-uri substanțiale pe partea de procesare, integrare smart home și inteligență artificială. Cu toate acestea, dincolo de procesorul A19 rapid și noile funcții Siri AI, atenția tuturor a fost atrasă de preţul extrem de ridicat.