Vodafone şi Digi România pot cumpăra Telekom, dar trebuie întâi să răspundă celor 8 îngrijorări referitoare la tranzacţie venite din partea Consiliului Concurenţei

Retelistica
/
/
16 apr. 25
/

Reprezentanţii autorităţii nu se opun achiziţiei Telekom de către Vodafone şi Digi, însă înainte de aprobarea finală, cele două companii trebuie să vină cu nişte răspunsuri suplimentare.

Consiliul Concurenţei a transmis săptămâna aceasta celor de la Vodafone şi Digi un număr de 8 îngrijorări referitoare la tranzacţie, unele pentru care cele două companii trebuie să vină cu angajamente solide pentru a înlătura orice impact negativ asupra mediului concurenţial din ţara noastră.

„Este esențial ca, în urma acestor tranzacții, calitatea serviciilor oferite consumatorilor să nu scadă, ci dimpotrivă, să se îmbunătățească. Vrem să ne asigurăm că rețelele vor funcționa la standarde înalte, că acoperirea și viteza serviciilor vor rămâne competitive și că planurile de investiții în infrastructură vor continua, astfel încât utilizatorii să beneficieze de servicii mai bune pe termen lung. Evaluăm toate efectele asupra concurenței și colaborăm cu ANCOM, dar vrem să aflăm și punctele de vedere ale celor afectați”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

La ce se referă aceste îngrijorări?

Categoriile vizate cu prioritate sunt cele legate de condiţiile de preţ şi de impactul asupra calităţii serviciilor oferite. Această achiziţie ar putea afecta negativ calitatea serviciilor de internet mobil, cât şi accesul companiei Orange România la serviciile de colocare pe site-urile de telecomunicaţii mobile ale Telekom.

Un alt impact negativ ar fi cel legat de piața de gros a serviciilor de acces și originare de apeluri în rețele mobile din România (există riscul înrăutăţirii ofertelor de acces pentru operatorii virtuali mobili, aşa numiţii MVNO). Să nu uiăm nici de riscul eliminării cartelelor preplătite sau de scumpirea acestora.

Suplimentar, ar putea fi afectate și condițiile comerciale în care Telekom va furniza către Veridian Systems SRL servicii de hosting în temeiul contractului încheiat.

Deşi termenul de „îngrijorare” pare dur, în realitate situaţia nu este deloc complicată, astfel că este aşteptat un răspuns favorabil din partea celor două companii implicate.

Via: hotnews.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Bursa zvonurilor: DIGI TV ar urma să introducă două noi canale HD în grila de programe tv în următoarele săptămâni

Am aflat recent o informaţie pe care aş vrea să o încadrez la rubrica „bursa zvonurilor”, deoarece nu am o confirmare oficială, astfel că există şanse ca aceasta să nu se concretizeze.

Vrei 100 GB pe mobil, gratuit, la viteze 5G+, fără niciun fel de obligaţie contractuală în raport cu Orange (află ce trebuie să faci şi care sunt condiţiile)?

Într-un articol anterior am aflat că Orange a fost desemnată de ANCOM drept cea mai rapidă reţea din România pentru al 9-lea an consecutiv.

ANCOM confirmă că Orange este cea mai rapidă reţea din România pentru al 9-lea an consecutiv

Conectivitatea rapidă și stabilă a devenit o resursă esențială în viața de zi cu zi, iar cele mai recente date oficiale publicate de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) reconfirmă poziția de lider a operatorului Orange pe piața din România.