Samsung, Apple, Xiaomi – aşa se prezintă topul celor mai importanţi producători globali de smartphone-uri la nivelul primului trimestru din 2025

Smartphones
/
/
16 apr. 25
/

Conform celui mai recent raport IDC, în perioada ianuarie – martie au fost livrate la nivel global aproape 305 milioane de telefoane inteligente. Vorbim de o creştere de 1.5% an pe an, adică de un plus de 4.6 milioane unităţi în primul trimestru din 2025 vs primul trimestru din 2024.

Topul nu ne oferă mari surprize, astfel că primele trei locuri au fost ocupate de Samsung, Apple şi Xiaomi. Producătorul sud-coreean a livrat peste 60 milioane de unităţi (+0.6% an pe an), gigantul american a livrat aproape 58 milioane de unităţi (+10% an pe an), iar compania chineză a livrat aproape 42 milioane de unităţi (+2.5% an pe an).

Locurile 4 şi 5 au fost ocupate de către alţi doi producători chinezi, Oppo şi Vivo. Primul a livrat 23.5 milioane de unităţi (-6.8%) , în timp ce al doilea s-a oprit la sub 23 milioane de unităţi (+6.3% an pe an).

Acum că am văzut şi situaţia în ansamblu, putem observa că trendul uşor pozitiv al pieţei a fost susţinut în mod special de Apple, Vivo şi Xiaomi. Creşterea Samsung este foarte mică, în timp ce restul pieţei a fost pe minus.

În cazul Apple vorbim de cel mai bun Q1 din istorie, iar asta are o puternică legătură cu acumularea de stocuri pentru evitarea noilor tarife ale administraţiei Trump.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Europenii ar putea avea în sfârşit smartphone-uri cu baterii foarte mari, totul mulţumită unei găselniţe a celor de la Apple

Dacă te-ai întrebat vreodată de ce telefoanele vândute în China vin uneori cu acumulatori de 9.000, 10.000 sau chiar 11.000 mAh, în timp ce în Uniunea Europeană ne mulțumim cu valori mult mai conservatoare, răspunsul nu ține doar de preferințele producătorilor, ci de regulile stricte de transport internațional.

ZTE a lansat recent un smartphone cu doi senzori de amprentă (iată de ce a ales producătorul această soluţie)

ZTE a lansat recent prin brandul său secundar, Nubia, un smartphone care vine echipat din fabrică cu doi senzori de amprentă. Telefonul se numeşte ZTE Nubia NaviX Ultra şi este un device promovat ca fiind primul smartphone din lume cu agent AI integrat în sistemul de operare.

Samsung Galaxy Z Fold8 Ultra – review (În continuare una dintre cele mai solide opțiuni din segment, fără a aduce totuși îmbunătățiri sesizabile față de anul trecut)

Compania cu cea mai mare experiență pe zona de smartphone-uri pliabile, primele modele fiind lansate comercial încă din 2019 (după care au introdus câte o nouă generație în fiecare an ce a urmat), a adăugat în această gamă în 2026 încă un exponent. Este vorba despre Samsung Galaxy Z Fold8. În mod natural vine întrebarea:…