Logitech introduce noile căști de gaming G522 cu conectivitate LIGHTSPEED wireless, Bluetooth și USB-C

Hardware
/
/
22 mai 25
/

Noile căști wireless de gaming Logitech G522 își construiesc identitatea pe fundația solidă a îndrăgitului model Logitech G733, ducând moștenirea acestuia mai departe și integrând îmbunătățiri semnificative, după cum afirmă producătorul.

La prima vedere, asemănarea de familie este evidentă, însă, privit mai atent, Logitech G522 dezvăluie un design nou și mai rafinat. Liniile sunt mai fluide, mai elegante, iar fiecare detaliu de design reflectă o viziune modernă asupra stilului. Marginile accentuate ale G733 au fost înlocuite de contururi netede, care definesc o estetică mai rafinată.

Pentru un confort sporit, noile Logitech G522 au primit cupe pentru urechi reproiectate, cu o formă mai largă și un strat suplimentar de spumă cu memorie, pentru a îmbunătăți amortizarea și răcirea, fiind acoperite cu un material nou, mai moale și mai durabil. Banda de fixare reversibilă se așează acum mai plat și mai uniform, având caneluri suplimentare pentru a spori respirabilitatea și materiale îmbunătățite pentru durabilitate extinsă. Pentru un confort real, de durată, testele de adaptabilitate au inclus și persoane care poartă ochelari sau cercei, făcând din G522 un produs potrivit pentru orice utilizator.

Pe zona audio se află noii driveri sincronizați PRO-G, care promit cea mai înaltă fidelitate Logitech G, combinați cu procesare digitală 48 kHz/24-bit. Microfonul de 48 kHz/16-bit, susținut de tehnologia BLUE VO!CE, permite ca setările poată fi ajustate în timp real cu ajutorul filtrelor și efectelor.

Logitech G522 oferă conectivitate tri-mod, permițând comutarea fără întreruperi între LIGHTSPEED wireless, Bluetooth și USB-C. Se pare că este conceput pentru tranziții fluide între platforme – PC, consolă sau dispozitive mobile – fără lag sau întreruperi.

Prin software-ul G HUB și aplicația mobilă Logitech G, utilizatorii pot personaliza sunetul prin EQ pe 10 benzi, ajusta setările microfonului, modifica iluminarea RGB LIGHTSYNC și salva până la trei profiluri direct în căști.

Căștile Logitech G522 Gaming Headset vor fi disponibile în culorile negru și alb, la un preț recomandat de 169,99 euro, prin LogitechG.com și rețeaua de parteneri autorizați.

Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

Orange YOXO se dă mai ieftin ca pâinea, astfel că abonamentul NELIMITAT costă în primele 3 luni doar 1 euro / lună

Orange YOXO încearcă să atragă noi abonaţi, astfel că recent a lansat o nouă campanie promoţională, una ce scoate în evidenţă abonamentul Super Deal cu Nelimitat 5G.

Huawei lansează în România noul Watch D3, iar noi avem un cod exclusiv de reducere de -200 lei

Huawei a lansat astăzi comercial noul ceas inteligent Watch D3, cu cele mai avansate măsurători și monitorizări de sănătate din gamă. Avem deja un review scris explicit, în același articol este integrată și o prezentare video, așa că voi trece rapid peste tot ce ține de specificații și caracteristici. Mult mai important mi s-a părut…

Huawei Watch D3 – review (Dispozitiv medical avansat camuflat într-un smartwatch elegant) 

Gama de smartwatch-uri Huawei se extinde constant, fiind introduse, pe lângă seria Watch GT 7 și Watch GT 7 Pro, și modelele Watch 6 și WWatch 6 Pro, precum și Watch D3, așa cum v-am anunțat încă de la început de septembrie 2026. Astăzi vedem cum se prezintă la raport cel mai performant smartwatch în…