Începând cu data de 7 iulie 2025, operatorii telecom din România (Orange, Digi, Vodafone, Telekom) vor avea obligaţia de a bloca apelurile cu numere false din afara ţării (folosite în exces în fraudele telefonice)

Retelistica
/
/
4 iun. 25
/

A trebuit să apară mii şi mii de apeluri zilnice cu numere false (aşa numitele CLI spoofing) pentru a se lua în sfârşit decizia de a le bloca. Se ştia că operatorii telecom au capacitatea tehnică de a bloca aceste atacuri prin telefon, însă până acum nimeni nu a făcut nimic.

Cei de la ANCOM ne informează însă că în curând aceste apeluri de la numere false vor fi puternic limitate.

Autoritatea a stabilit că blocarea apelurilor inițiate din afara teritoriului României, care afișează în mod fals anumite numere naționale, preponderent de telefonie fixă sau numere naționale, fixe și mobile, incorecte ori incomplete, este cea mai fezabilă soluție pentru combaterea fenomenului de CLI spoofing.

Începând cu data de 7 iulie 2025, operatorii telecom (Orange, Digi, Vodafone, Telekom) vor avea obligativitatea de a bloca apelurile originate în afara teritoriului României către numere naționale și care prezintă ca identificator al liniei apelante (CLI) fie numere din Planul Național de Numerotație (PNN), altele decât cele din domeniile 0Z = 06 sau 0Z = 07, fie numere care prezintă codul de țară al României, + 40, dar care nu respectă structura resurselor de numerotație prevăzută de Plan.

Această măsură nu este aplicabilă în cazul în care furnizorii pot stabili cu certitudine că sunt utilizate legitim numere din PNN ca identificator al liniei apelante, deși sunt primite pe rute internaționale.

Important de menţionat este că doar aplicarea unor măsuri tehnice nu poate duce la eradicarea cazurilor de fraudă, de aceea utilizatorii sunt încurajați să manifeste în continuare prudență deosebită și să își ia măsuri de precauție în situația în care primesc apeluri de la numere de telefon suspecte.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Bursa zvonurilor: DIGI TV ar urma să introducă două noi canale HD în grila de programe tv în următoarele săptămâni

Am aflat recent o informaţie pe care aş vrea să o încadrez la rubrica „bursa zvonurilor”, deoarece nu am o confirmare oficială, astfel că există şanse ca aceasta să nu se concretizeze.

TOP 5: Jocuri pe calculator care mi-au făcut copilăria mai frumoasă în anii 2000 (care a fost preferatul tău?)

Am scris recent un articol în care v-am transmis că Electronic Arts închide BioWare, unul dintre cele mai vechi şi mai cunoscute studiouri de gaming din lume. Plecând de la acest subiect, am fost lovit de o uşoară nostalgie, m-am dus cu gândul la nopțile albe, la sunetul inconfundabil al internetului prin dial-up și la…

Vrei 100 GB pe mobil, gratuit, la viteze 5G+, fără niciun fel de obligaţie contractuală în raport cu Orange (află ce trebuie să faci şi care sunt condiţiile)?

Într-un articol anterior am aflat că Orange a fost desemnată de ANCOM drept cea mai rapidă reţea din România pentru al 9-lea an consecutiv.