Sony Xperia 1 VII, unicul smartphone Sony lansat în 2025, a fost retras de la vânzare din cauza unor probleme tehnice

Smartphones
/
/
7 iul. 25
/

Flagship-ul Sony Xperia 1 VII a fost lansat oficial undeva la jumătatea lunii mai drept un smartphone premium cu design oarecum tradiţional în familia companiei japoneze.

Sony a demarat de câteva săptămâni şi procesul de livrare, astfel că mii de unităţi au ajuns deja în posesia utilizatorilor. Doar că imediat ce device-urile au început a fi folosite, au apărut diverse probleme: unele terminale se închid singure, altele îşi dau restart din senin, iar în cele mai grave cazuri nu se mai deschid deloc.

Situaţia nu este deloc una izolată, astfel că Sony a luat decizia a retrage de la vânzare modelul Sony Xperia 1 VII. Reprezentanţii companiei oferă şi câteva sugestii ce ar putea rezolva în unele cazuri problema (pornirea forţată, actualizarea la cea mai recentă versiune software etc.), însă acestea nu aduc rezultate similare tuturor (la unii ar putea merge, la alţii nu).

Se pare că în prezent nici inginerii Sony nu prea sunt siguri de ce se întâmplă aceste lucruri, tocmai de aceea a fost luată decizia temporară de a opri vânzarea acestui smartphone.

Nu ştiu dacă are vreo legătură, însă ţin să menţionez că Sony Xperia 1 VII este primul flagship al companiei ce este fabricat de un producător extern de tipul OEM (Original Equipment Manufacturer). Adică nu este produs direct de Sony, ci de o terţă parte.

Via: gsmarena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Sony WF-1000XM6 – căști true wireless cu cel mai avansat ANC al companiei japoneze de până acum și sunet „premium” (2 procesoare, DAC integrat, 32 biți, 2 microfoane și senzor de conducție osoasă pe fiecare cască)

Sony a prezentat cele mai noi căști premiun in-ear din ofertă - Sony WF-1000XM6. Au adus ce au mai bun pe această zonă, iar experiența de utilizare ar trebui să fie superioară față de generația anterioară, indiferent că discutăm de sunet în sine, ANC sau apeluri.

Căști Open-Ear Sony LinkBuds Clip – review (Intrare timidă în segmentul TWS de tip clip)

Nici nu terminasem bine de testat o pereche de căști în format Clip, că deja veniseră și așteptau review și cele de la Sony, în fapt prima încercare a niponilor pe acest segment de căști TWS de tip Open-Ear. Sony LinkBuds Clip nu sunt primele căști Open-Ear TWS, am mai avut în trecut de-a face…

TCL devine acţionar majoritar în businessul de home entertainment al Sony (preia, printre altele şi frâiele mărcilor de televizoare Sony şi Bravia la nivel global)

Unul dintre cele mai neaşteptate anunţuri din lumea tech este cel legat de parteneriatul dintre Sony Corporation şi TCL Electronics Holdings Limited.