Femeile cumpără mai multe gadgeturi decât bărbaţii

16/01/2012

Parks Associates a realizat un studiu pe 2000 de persoane cu vârste de peste 18 ani, în urma căruia a reieşit faptul că femeile sunt mai predispuse în a cumpăra gadgeturi decât bărbaţii.

Conform studiului, 18% din femeile chestionate sunt interesate de tablete, 20% de laptopuri şi 20% de smartphone-uri. Comparativ, doar 15% din bărbaţi sunt interesaţi să cumpere o tabletă, 14% un laptop şi 17% un smartphone. Există totuşi şi o categorie unde bărbaţii întrec femeile şi anume la capitolul televizoare cu ecran plat: 19% din bărbaţi doresc un astfel de produs, comparativ cu doar 17% dintre femei. La modul general, 32% dintre femei ar cumpăra un aparat electronic, comparativ cu 26% dintre bărbaţi care ar face acest lucru.

De asemenea, mai mult de jumătate dintre femeile care au participat la studiu sunt interesate de jocuri de socializare, la care pot participă mai mulţi jucători. Un loc fruntaş îl au şi jocurile de pe Facebook.

Ca o concluzie, se pare că sexul frumos alege produsele electronice în funcţie de cât de util îi este, dar şi în funcţie de cât de uşor poate fi folosit.

Sursa: mashable.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.