Vă mulţumesc mult pentru interesul acordat articolelor mele din categoria „am văzut”, unele care strâng de fiecare dată mii, chiar zeci de mii de vizualizări şi care mă fac să fiu încrezător că acest segment generează interes pentru voi.
Încerc pe cât de des pot să mă uit la filme (la seriale ceva mai greu cu timpul) şi să revin pe site cu articole dedicate, aşa că astăzi m-am gândit să vă spun care au fost cele mai slabe 3 filme văzute de mine pe Netflix în ultima perioadă. Aşa cum am menţionat şi în titlu, aceste lungmetraje mi s-au părut modeste rău de tot, aşa că nu le-aş recomanda nici „dujmanilor”.
Păstrând tradiţia „am văzut”, iată care sunt acestea:
Locul 3: The Old Guard 2;
The Old Guard din 2020 mi s-a părut decent, deloc plictisitor şi am zis să dau o şansă şi noului film The Old Guard 2. Doar că ce ce întâmplă în partea a doua este absolut chinuitor, de la scenele de luptă făcute parcă în spatele blocurilor, până la poveste şi evoluţia evenimentelor (cred că un copil de 9 – 10 ani reuşea ceva mai inspirat). Cu greu am reuşit să rezist până la final, tocmai pentru că voiam să văd unde poate ajunge tâmpenia asta şi ce să vezi: se termină ca în pom pentru că, daaaaa, urmează şi partea a treia.
🔴NOTA: 2.5 din 10.🔴
Locul 2: Retreat Vama Veche;
Un film românesc de prin 2024 absolut plictisitor, fără substrat, fără strat, fără suprastrat, fără nimic. Băi, cum să vă zic, nu e nimic, de la primul, până la ultimul minut. Trebuie să recunosc că m-am uitat la el doar pentru că a insistat a mea soţie, dar la final amândoi am concluzionat acelaşi lucru: dezastru.
🔴NOTA: 2 din 10.🔴
Locul 1: Mentorii;
Recunosc că am aşteptat acest film, mai ales că periodic am primit comunicate de presă de pe vremea când era în cinematografe că nu ştiu ce concurs, că echipa de actori merge cu caravana prin toată ţara, că a fost pe primul loc în box office-ul românesc 2-3 săptămâni (ceva de genul) etc. Multe, foarte multe comunicate de presă, semn că a existat suficient de mult buget de marketing.
Filmul este atât de lipsit de sens, încât am reuşit să îl termin din 3 încercări (efectiv nu l-am putut duce până la capăt dintr-o dată, deşi are puţin peste o oră şi jumătate). Doamne ce film obositor, ce dezamăgire, o chestie fără cap, fără picioare. Eu am înţeles că se vrea a fi o satiră a societăţii actuale, însă nu a ieşit deloc aşa. Dacă vreţi să îi număraţi muşchii lui Dorian Popa şi să o admiraţi pe permanent tinerica Loredana Groza, atunci da, merită pe deplin.
🔴NOTA: 1.5 din 10.🔴
Voi ce filme slabe aţi mai văzut în ultima perioadă şi pe care nu le recomandaţi deloc?