Xiaomi urmează a lansa în această toamnă seria flagship Xiaomi 16, una formată (cel mai probabil) din trei modele: Xiaomi 16, 16 Pro şi 16 Pro Max. Generaţia anterioară a fost anunţată în China la final de octombrie, aşa că ne aşteptăm ca şi anul acesta să vedem o prezentare similară (deşi există voci care susţin că evenimentul de lansare ar putea avea loc chiar la final de septembrie).
Primul şi cel mai accesibil device va fi Xiaomi 16. Acesta ne interesează în mod special, deoarece ştim sigur că va ajunge pe canal oficial şi în ţara noastră prin intermediul Xiaomi România (foarte probabil în primele zile din 2026).
Pentru acest smartphone avem o listă destul de detaliată a specificaţiilor hardware. Iată care sunt acestea:
- ecran LTPO OLED de 6.3 inci cu rezoluţie 1.5K şi rată de refresh la 120Hz;
- procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 8 Elite 2 (sau cum se va numi el);
- cameră foto triplă (3 x 50 Megapixeli – un senzor wide OmniVision de 1/1.3”, un senzor clasic ultrawide şi un senzor periscop telephoto Samsung ISOCELL JN5);
- cameră frontală de 32 Megapixeli;
- baterie de 7000 mAh cu încărcare rapidă pe fir la 100W şi încărcare wireless la 50W;
- certificări IP68 şi IP69;
- scanner de amprente ultrasonic.
Xiaomi 16 va veni din fabrică cu HyperOS 3.0 bazat pe Android 16.
Comparativ cu actualul Xiaomi 15 observăm un upgrade la nivel de procesor şi un mare plus la nivel de baterie (7000 mAh vs 5400 mAh). În rest nu pare a veni cu prea multe caracteristici noi (strict pe partea hardware).
Sursa: x.com