După ce în urmă cu câteva săptămâni v-am adus multe detalii despre fabrica BMW din Debrecen, Ungaria, acolo unde se va produce noul BMW iX3 de la sfârșit de octombrie 2025, iată că la scurt timp am avut șansa de a vedea și analiza preț de câteva minute primul model ce face parte din Neue Klasse. Este extrem de important acest EV pentru BMW, practic este mașina ce rupe în cea mai mare parte legătura cu toate modele anterioare. Sigur că au păstrat know-how-ul, au folosit experiența de până acum acumulată pe segmentul vehiculelor strict electrice, dar cu noul BMW iX3 totul am putea spune că a început de la o coală albă (fie ea și digitală).
Cumva, BMW România a reușit să aducă fizic la București unul dintre primele exemplare iX3 (cel mai probabil unul de preproducție, dar foarte aproape de varianta finală). Dacă la Debrecen nu am avut voie să intrăm în mașină sau să o analizăm mai de aproape, de această dată am avut ocazia să o descoperim ceva mai în detaliu. Nici acum nu pot spune că pot aduce mult prea multe detalii, dar câteva prime impresii pot să emit.


Așa cum am apreciat și la primul contact cu BMW iX3 din Debrecen, îmi păstrez și acum aceeași părere, anume că mașina arată mult mai bine în realitate, față de ce pot scoate în evidență fotografiile sau clipurile video. Pur și simplu este bine proporționată, are linii clare, nimic excentric, din partea mea. Nu are tocmai o alură de SUV, ci mai degrabă de crossover, dar este ceva ce probabil este cerut de piață, nu cred că sunt mulți care au nevoie de capacități mai serioase în off-road de la un EV…
Revenind la designul exterior, partea frontală este cea care am remarcat că împarte opiniile în două. Pentru mine, nu este nimic în neregulă cu noua grilă, una care evocă fără dubiu ceea ce era dezvăluit în 1961, cu ocazia Salonului Auto de la Munchen, ca fiind primul BMW Neue Klasse. Așadar, acum Neue Klasse este scos din capsula timpului și cea mai apropiată asemănare dintre cele două generații, separate de câțiva zeci de ani, este tocmai grila cu cei doi „rinichi” mai înguști și mai alungiți pe verticală, decât îi știam din ultima vreme.

Mergem înăuntru, unde aș spune că este păstrată aceeași divizare a părerilor legate de design. În cazul exemplarului adus la București vedem un volan cu patru spițe mai convențional, recunosc că acesta este preferatul meu, în locul celui tot cu patru spițe, dar cu totul altfel dispuse, ca mai jos.

Ce nu are cum să nu-ți placă și să nu fie apreciat pentru funcționalitate este Panoramic Vision Display, un altfel de Head-Up Display față de ce știam până acum. Nu este un ecran, are același principiu de funcționare (reflexie din parbriz), dar apare ca un display prelungit pe toată partea de jos a parbrizului. Informațiile de acolo sunt cumva afișate mai în sapte, peste capotă să zicem, deci întocmai ca la un sistem HUD convențional. Informațiile din fața șoferului sunt mereu aceleași, precum la un panou clasic de bord, dar apoi, spre dreapta, poți araja și aduce extrem de multe widget-uri, se le spunem. Configurarea acestor widget-uri se face de pe ecranul trapezoidal cu Matrix LED și vezi live cum sunt scoase sau introduse aceste widget-uri, atât pe ecranul central, cât și direct pe Panoramic Vision Display.

În ceea ce privește spațiul interior, este suficient, chiar o idee mai mult decât m-aș fi așteptat date fiind dimensiunile exterioare (4782 x 1895 x 1635 mm – L x l x h). Cu scaunul șoferului potrivit pentru mine (1.95 metri înălțime), aveam loc la picioare și pe banchetă, în spatele acestui scaun față astfel așezat. Inclusiv la cap este spațiu pentru cineva ca mine, așadar nimic de obiectat, ba din contră. Portbagajul este și el generos, dar parcă aici nimic neapărat senzațional – 520 litri.


Acestui volum i se mai adaugă unul de 58 litri în frunk – portbagajul de sub capota față.
Ce ar mai fi de menționat despre noul BMW iX3 este că platforma BMW Vision Driving Experience a scos în evidență arhitectura electronică care se bazează pe patru super calculatoare – aşa numitele „superbrains”, care gestionează toate funcţiile automobilului: funcţiile body and confort, funcţiile
dinamice – Heart of Joy, funcţiile de condus autonom şi funcţiile de infotainment (câte un supercomputer pentru fiecare categorie). Aceasta asigură o serie de beneficii importante – posibilități extinse de update over the air pentru o funcţionare ca un Software Defined Vehicle modern, o arhitectură simplificată, zonală, care vine cu o reducere de peste 600m de cabluri. În acelaşi timp, cele patru „superbrains” vin cu o putere de processor fără precedent. Pe BMW Vision Driving Experince, superbrain-ul Heart of Joy poate controla perfect un cuplu de 18000 Nm cu un timp de răspuns de sub o miime de scundă, de zece ori mai rapid ca un sistem de serie în prezent.
O altă transformare esenţială adusă de Neue Klasse este noul sistem de propulsie de generaţia a şasea, Gen6. Acesta combină o arhitectură de 800V cu o baterie cu celule cilindrice dezvoltate de BMW, integrată în podeaua maşinii ca element structural, pe principiul „pack-to-open-body” şi „cell-to-pack”. Un pachet extins de îmbunătăţiri asigură performanţe de top pentru BMW iX3 50 xDrive – până la 805
km în ciclu WLTP şi până la 372 km autonomie după 10 minute de încărcare cu puteri de maxim 400 kW.
Având în vedere cifrele de mai sus, prețul de bază de 65 461 Euro cu TVA (54 100 Euro fără TVA) stabilit pentru BMW iX3 50 xDrive – fix modelul cu peste 800 km autonomie, nu mi se pare deloc ridicat. Fără dubiu acesta a și fost factorul decisiv pentru cele câteva zeci de comenzi care au fost deja plasate pentru noul BMW iX3 50 xDrive în România, fără ca acești clienți să vadă fizic mașina. Nu am idee ce înseamnă „zeci de comenzi”, dar oricum mi se par multe, oricâte ar fi, dat fiind faptul că primele mașini vor ajunge la clienți în aproape jumătate de an.