DALI KUPID sau cum arată o boxă compactă premium cu sunet Hi-Fi la preț atractiv

Diverse
/
/
22 oct. 25
/

DALI este o companie din Danemarca fondată în anul 1986, iar acronimul său provine de la Danish Audiophile Loudspeaker Industries. Au adus oficial în țara noastră o boxă compactă cu design premium și sunet Hi-Fi – DALI KUPID.

DALI este un producător important de boxe pasive premium. În gama lor de vârf formată din seriile KORE și EPIKORE și-a făcut loc și o boxă compactă denumită DALI KUPID.

🔺Variantele de culoare în care au adus DALI KUPID

DALI KUPID are un preț recomandat de 849 lei și o găsiți în oferta dealerului autorizat – Premium Audio. mai multe detalii descoperiți la sfârșit de articol.

Este multă tehnologie la mijloc și aici m-aș referi la difuzorul de bas / medii de 4½ din hârtie și fibră de lemn, magneți din ferită și înveliș din cauciuc ce asigură pierderi reduse și bas rapid și precis. Au inclus un tweeter cu cupolă moale de 26 mm ce promite distorsiune minimă. Sunt crossover-uri personalizate, portul bass reflex dispune de  „dual flare”. DALI afirmă că boxele sale sunt concepute să sune bine, atât la volum maxim, cât și la volum minim.

Suporturile de perete sunt incluse în pachet, alături de picioarele din cauciuc.

Trebuie să țineți cont că DALI KUPID sunt boxe pasive ce au nevoie de amplificatoare, impedanța constantă este de 4 ohmi spre a avea o performanță cât mai bună pentru gamă largă de amplificatoare, inclusiv cele de tip Hi-Fi.

🔺Varianta de culoare pe albastru mi se pare a fi una dintre cele mai inspirate

Declarație oficială:

KUPID înseamnă simplitate și sunet”, spune Krestian Pedersen, director de management al produselor DALI. „Este pentru oricine dorește o experiență hi-fi autentică, fără complicații. Am pus tot ce știm despre proiectarea boxelor într-un format ușor de utilizat și de îndrăgit. KUPID este conceput pentru a se integra, a ieși în evidență și a scoate tot ce e mai bun din muzica ta.”

Mai multe specificații descoperiți în rândurile următoare cu privire la DALI KUPID:

  • gamă de frecvențe cuprinsă între 63 – 25.000Hz;
  • sensibilitate de 83 dB la 1 metru pentru 2.83V;
  • SPL maxim de 103 dB, impedanță de 4 ohmi;
  • putere amplificator recomandată – 40 – 120 Watt;
  • membrana de înaltă frecvență din țesătură moale, iar cea de joasă / medie cu con de hârtie și fibră de lemn;
  • amplasare recomandată pe suport, raft sau perete (suport inclus);
  • distanța recomandată față de peretele din spate – 2.5 – 60 cm;
  • dimensiunile sale sunt de 237 x 140 x 195 mm și o pereche de boxe cântărește 7.5 kg;
  • finisajele sunt frasin negru, nuc, alb caramel, galben auriu și albastru rece;
  • accesoriile incluse – 2 suporturi de perete, 4 șuruburi pentru suporturi de perete, 8 picioare de cauciuc și 2 grile frontale.
🔺O pereche de boxe pasive cu atenție la detalii și tehnologie avansată la interior

Nu am folosit boxe pasive până acum. Am avut o pereche de Presonus Eris E3.5 ce au cedat la un șoc electric. Nu le-am reparat, deși ar fi fost o afacere bună și am trecut pe altă pereche de boxe active în setup-ul de la birou – Audioengine A2+ ce dispun și de bluetooth.

Voi ce experiență aveți pe partea de boxe active sau pasive pentru desktop, laptop etc?

O pereche de boxe DALI KUPID costă 1699 lei. Sunt mai multe variante de culoare: Caramel White, Black Ash, Chilly Blue, Dark Walnut și Golden Yellow. Le găsiți în oferta PremiumAudio.ro.

Categorii: Audio
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

5 motive să alegi Panasonic SC-BMAX30 în 2026 – boxă portabilă de petreceri cu specificații premium

Am o boxă Panasonic pe care o folosesc ocazional. Este fratele mai mic al lui Panasonic SC-BMAX10 pe care l-am testat pe sfârșit de 2025. Mă refer la Panasonic SC-BMAX5. 

Căști wireless over-ear Sony 1000X The Collexion (WH-1000XX) – review (Nu tocmai de colecție, dar cele mai bune căști Sony ale momentului!)

La împlinirea a 10 de ani de la lansarea primelor căști din seria 1000X, Sony introduce o ediție aniversară, una pe care am putea spune că producătorul nipon o consideră chiar de colecție, dacă ne referim chiar la denumirea oficială. Sony 1000X The Collexion, cu nume de cod WH-1000XX, nu aș spune totuși că sunt…

Boxă inteligentă Sonos Era 100 SL – review (Cea mai accesibilă boxă a producătorului american, creată parcă pentru a te prinde „virusul” Sonos…)

Am observat prin secțiunea de comentarii de pe site-ul nostru, dar și pe alte forumuri, că nu sunt singurul care a plecat de la o singură boxă Sonos pentru ca în decurs de câțiva ani să ajung la un sistem din ce în ce mai complex, format din tot mai multe produse audio Sonos. De…