Românii par a înţelege că numărul unic naţional de urgenţe 112 nu este o glumă, astfel că în 2025 au fost date cele mai puţine apeluri non-urgente de când există acest număr

Diverse
/
/
8 feb. 26
/

Pe 11 februarie 2004 devenea operaţional numărul unic de urgenţă 112, un număr foarte uşor de reţinut ce înlocuia 955, 961 şi 981, numere la care puteau fi apelate în mod individual agențiile specializate de intervenție.

Peste doar 3 zile (11 februarie) se împlinesc 22 de ani de la lansarea acestui număr unic de urgenţă, un serviciu esenţial administrat de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS).

STS a publicat recent datele aferente anului 2025, iar cifrele sunt grăitoare: cel mai redus nivel al apelurilor non-urgente de la lansarea 112 în țara noastră (36.16% din totalul apelurilor, adică doar 3.184.998 apeluri telefonice). La prima vedere par multe şi aşa, însă gândiţi-vă că în 2015 au existat 9.634.679 de apeluri non-urgente (61.91% din total). Practic acum 10 ani, 112 era un fel de glumă pentru românii care sunau pentru orice le trecea prin minte.

Revenind în prezent, este îmbucurător că cetăţenii acestei ţări par a înţelege că numărul unic de urgenţă se foloseşte doar atunci când este o problemă serioasă, asfel că şi numărul total al apelurilor a scăzut semnificativ (dacă în 2015 au fost date 15.561.664 de apeluri, în 2025 acestea s-au redus la doar 8.809.009, adică au fost cu 43.3% mai puţine).

Deşi şi acestea sunt în scădere (-10.47% vs 2024), numărul apelurilor abuzive la 112 continuă să fie ridicat, în 2025 existând 2.262.177 de astfel de apeluri. Din păcate există destul de mulţi români care tratează acest serviciu de urgenţă ca pe o formă de distracţie. Pentru aceştia, Serviciul de Telecomunicații Speciale sesizează cazurile către Poliția Română, în vederea identificării și sancționării lor.

Mai multe detalii şi statistici despre numărul de urgenţă 112 găsiţi aici.

Categorii: Diverse
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Orange România anunţă introducerea unei noi platforme de streaming video în oferta sa, iar dacă te abonezi până pe 31 ianuarie 2027, primeşti 50% reducere pe viaţă

Orange România ne-a informat prin intermediul unui comunicat de presă că a introdus în oferta sa o nouă platformă de streaming video.

TOP 10: Oferte eMAG din 15.10.26 (cel mai ieftin televizor Mini LED pe diagonala de 164 cm, soundbar de 410W RMS cu Dolby Atmos și sunet tunat de Bang & Olufsen, telefon mobil premium cu 16 GB RAM și 1 TB stocare – reducere de 10% etc)

Am ales mai multe produse din oferta eMAG ce consider că sunt la un preț atractiv. Printre ele se află și o tabletă cu un ecran de-a dreptul excelent, dar și cu accesorii incluse ce-i extind funcționalitatea.

Probleme la Netflix, platforma de streaming video cade pe bursă şi pregăteşte peste 1000 de concedieri

Platforma de streaming video Netflix se pregătește să disponibilizeze peste 1.000 de angajați, adică aproape 6% din întreaga sa forță de muncă la nivel global (estimată la aproximativ 16.000 de angajați).