I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini ce maşină nouă de 30.000 de euro şi-ar cumpăra azi din România (răspunsurile sunt foarte diferite, dar la fel de interesante)

Software
/
/
14 feb. 26
/

Văd că vă plac astfel de articole, aşa că mi-am propus să încerc măcar 2-3 articole lunare în genul „I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini…”, unele prin intermediul cărora să aflăm ce păreri au cele două AI-uri despre diverse subiecte de interes general.

Aceste articole trebuie filtrate de fiecare dintre voi, nu reprezintă adevăruri absolute, AI-urile oferind răspunsurile în baza unor criterii statistice, plecând de la formularea solicitării (orice cuvânt schimbat din aceasta, poate genera noi răspunsuri, unele chiar complet diferite).

În articolul de faţă am plecat de la ideea că ai un buget de 30.000 de euro şi vrei să îţi cumperi o maşină nouă. Şi aici sunt foarte multe variante de a formula solicitarea, în funcţie de preferinţele fiecăruia. Eu am făcut o solicitare destul de vagă, generală, nu m-am dus prea mult în date tehnice, aşa că iată ce a ieşit:

„Ai un buget de 30.000 de euro şi vrei să îţi cumperi o maşină nouă din România. Analizând toate ofertele din piaţă, inclusiv campaniile promoţionale, alege un singur model, unul care în acest buget să îţi ofere cât mai mult confort, dotări cu adevărat folositoare şi costuri cât mai mici în ceea ce priveşte mentenanţa ulterioară. Nu am preferinţe referitoare la tipul de motor (termic / electric), mă interesează în schimb să am spaţiu suficient pentru 5 pasageri şi să plătesc taxe cât mai mici la stat. Plecând de la toate aceste informaţii, încearcă să găseşti un echilibru şi să îmi propui o maşină.”

ChatGPT;

ChatGPT a mers pe mâna modelului autohton Dacia Bigster. A ales această maşină pentru spaţiu şi confort, dotări mai puţine, dar esenţiale, costuri de întreţinere reduse şi taxe mai mici la stat.

Întrebarea mea a fost puţin cam ambiguă, aşa că răspunsul este unul destul de general. Sigur că până în 30.000 de euro poţi cumpăra o Dacia Bigster foarte bine echipată, astfel că, indirect, a tratat şi această mică paranteză.

Google Gemini;

Google Gemini a fost mult mai exact în răspuns şi a reuşit să gândească ceva mai profund decât ChatGPT. AI-ul celor de la Google îmi recomandă Toyota Corolla Sedan Hybrid, versiunea 1.8 Hybrid de 140 CP, în echiparea Business sau chiar Dynamic.  

Şi aici îmi sunt respectate cerinţele destul de vagi, astfel că Google Gemini vede acest model ca fiind spaţios, cu multe dotări, confortabil şi la care voi avea taxe mici la stat şi un cost redus cu mentenanţa.

Cum vi se par cele două răspunsuri, ţinând cont că nici întrebarea mea nu a fost prea bogată în informaţii?

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Electronic Arts nu doar că te va pune în continuare să dai bani frumoşi pe jocurile sale, dar vei primi şi reclame din belşug în gameplay

Mi se pare că companiile din tehnologie au intrat într-o fază extrem de agresivă de a genera din ce în ce mai multe venituri, orice produs sau serviciu fie este mai scump, fie este plin de reclame.

Google a lansat oficial versiunea stabilă de Android 17 (iată tot ce trebuie să cunoşti despre cea mai nouă iteraţie Android)

Google a lansat oficial versiunea stabilă de Android 17, cea pe care o vom primi pe device-uri de acum înainte. Aceasta va fi disponibilă pentru început doar pe smartphone-urile din seria Google Pixel, urmând ca în perioada următoare, fiecare producător să revină cu un roadmap adecvat modelelor sale.

Orange îţi oferă posibilitatea să testezi internetul pe mobil GRATUIT timp de 15 zile, în limita a 100 GB, fără niciun fel de acte sau alte obligaţii (iată care sunt condiţiile)

Într-un articol anterior vă spuneam că Orange şi-a actualizat pachetele de internet fix şi televiziune, Orange Extra, Supreme şi Premiere oferind acum mai multe opţiuni, la un cost în continuare foarte bun.