Luna aceasta vă scriam că sectorul bancar din România este încă unul destul de aglomerat, iar tranzacţiile din ultimele trimestre nu fac decât să ajute la consolidarea acestuia.
După achiziţia OTP Bank de către Banca Transilvania, Alpha Bank de către UniCredit Bank şi First Bank de către Intesa Sanpaolo, iată că acum avem o nouă achiziţie anunţată oficial.
În cursul zilei de astăzi, 28 martie, Raiffeisen Bank a confirmat prin intermediul unui comunicat de presă că a ajuns la un acord pentru cumpărarea integrală a grupulul Garanti BBVA România (acesta este format din banca Garanti Bank SA şi divizia de leasing Motoractive IFN SA).
Costul acestei achiziţii este de 591 milioane de euro, iar finalizarea tranzacţiei este aşteptată a avea loc în ultimul trimestru din 2026, după obținerea tuturor aprobărilor necesare din partea autorităților competente.
După aprobare, Raiffeisen Bank va demara un proces gradual de integrare, unul care ar trebui finalizat în a doua jumătate a anului viitor. Până atunci însă, cele două entități își vor continua activitatea în mod independent, fără nicio modificare a condițiilor contractuale existente. În această etapă, clienții grupului Garanti BBVA Romania nu trebuie să întreprindă niciun demers: toate contractele în vigoare, respectiv produsele și serviciile oferite rămân neschimbate până la momentul încheierii tranzacției.
Zdenek Romanek, Președinte & CEO, Raiffeisen Bank Romania: „Strategia noastră este să oferim cele mai bune servicii de planificare financiară și soluții digitale practice, în beneficiul tuturor clienților noștri – persoane fizice, familii și companii – pentru a le susține viitorul financiar. Această tranzacție ne consolidează poziția și operațiunile și reprezintă un nou pas în strategia de creștere pe termen lung a Raiffeisen Bank în România.”
Garanti Bank este a noua bancă din România după active (15.9 miliarde lei la S1 2025), în timp ce Raiffeisen Bank este a şaptea (83 miliarde lei la S1 2025). Această achiziţie ar putea permite celor de la Raiffeisen Bank să ajungă a treia bancă din sistemul bancar românesc (ar fi o luptă umăr la umăr cu CEC Bank, activele fiind extrem de apropiate ca valoare).