Boxă portabilă Sonos Play – review (Mult mai mult decât o simplă boxă Bluetooth…)

Reviews
/
/
8 mai 26
/

În urmă cu aproape două luni Sonos și-a îmbogățit gama de boxe cu două noi modele. Unul este cel despre care vorbim detaliat mai departe, pentru Sonos Era 100 SL urmează review în circa două săptămâni. Așadar, azi tratăm în modul specific Gadget boxa portabilă Sonos Play, una care din unele privințe pare foarte apropiată de ceea ce știm deja de la Sonos Move 2. Cea de față este mai compactă și are alt tip de amplificatoare, unele de clasă H, față de cele de clasă D de la Move 2. Ar mai fi diferență și la versiunea Bluetooth, mai recentă la Play, precum și la gradul de etanșeitate – avem acum IP67 față de IP56. 

Specificații boxă portabilă Sonos Play

Date tehnice

Boxă
Sonos Play
Difuzoare2 x tweeter + 1 x woofer
Amplificatoare3 x class-H
Ansamblu hardwareprocesor quad-core la 1.4 GHz pe Cortex-A55, 1GB memorie SDRAM, 8GB spațiu intern de stocare NV
ConectivitateWi-Fi 6 802.11 a/b/g/n/ac/ax, dual-band pe 2.4 și 5 Ghz, Bluetooth 5.3, USB-C
Baterie35Wh, autonomie de până la 24 ore la o singură încărcare
Alte detaliiCertificare IP67 (scufundare în apă de până la 1 metru adâncime pentru maxim 30 de minute), Sonos Voice Control, compatibilitate Amazon Alexa, compatibilitate Apple AirPlay 2 (iOS 11.4 sau mai nou), funcție Trueplay ce funcționează cu iOS și Android, aplicație dedicată Sonos pentru Android și iOS, butoane de control
Dimensiuni192.3 x 112.5 x 76.7 mm (înălțime x lățime x adâncime)
Greutateaprox. 1.3 kg

Pachet, design și construcție

🔺Procesul de unboxing este o experiență în sine, una care te trimite de la bun încuput cu gândul către un produs premium.

La mine a ajuns o boxă portabilă Sonos Play în culoarea neagră, mai este disponibilă și pe alb. În pachetul de retail găsim boxa, pad-ul de încărcare cu cablu lung de circa 2 metri și mufă USB-C la capăt și câteva pliante cu diferite informații.

Spuneam că Sonos Play este foarte asemănătoare, din multe privințe, cu Sonos Move 2, iar asta este valabil și la design. De fapt, Play este o boxă tipică Sonos, în sensul că poate fi așezată lângă oricare alta de la producătorul american și toate se vor asorta la perfecție. 

Vedem o formă de cilindru, ca un oval în secțiune. Cea mai mare parte a boxei este acoperită de o grilă din plastic. Pe zona frontală vedem denumirea producătorului așezată pe verticală, în partea de sus. Deasupra acesteia este un mic LED de status, care dacă nu este aprins nici că se poate vedea. Un al doilea LED, în același format, mai este și la baza boxei, tot pe partea frontală. Acesta dă informații despre baterie / încărcare.

Zona de sus, precum și cea de jos, sunt acoperite cu cauciuc. Sus avem patru butoane, două LED-uri și trei orificii pentru microfoanele încorporate. Pe partea de jos sunt câteva informații „gravate” în cauciuc, precum și doi pini metalici, prin care se face încărcarea boxei.

Pe spatele boxei se întrerupe grila și avem și acolo tot cauciuc. De jos în sus vedem portul USB-C, butonul Power, butonul glisant pentru activarea / dezactivarea microfoanelor și ultimul este butonul Bluetooth. Și mai sus de acesta este „gaica” din cauciuc, care se poate roti la 360 de grade. Atât gaica, cât și prinderea acesteia sunt solide și par că vor rezista bine în timp.

Din punct de vedere al construcției, absolut nimic de reproșat. Poate doar că unele muchii de la îmbinarea anumitor elemente nu sunt perfect finisate, dar aici deja mă leg de detalii. Pe de altă parte, este normal să fac asta având în vedere cât costă Sonos Play. Dar, una peste alta, boxa este extrem de solidă și nu pare că se va alege în timp cu urme de folosire, chiar dacă nu va fi cel mai bine protejată. Până la urmă, la o boxă portabilă tocmai asta este foarte important, să poți sta liniștit în timp.

Totuși, aș spune că este nevoie să ai totuși puțin grijă când o transporți, fiindcă este grea raportat la cât de compactă este. Cu puțin peste 1.3 kg la o volum atât de mic poți avea impresia că ai prins-o suficient de bine, dar greutatea s-ar putea să fie uneori prea mare dacă nu ai puțină grijă. Pe de altă parte, mi se pare incredibil că o astfel de boxă vine cu certificare IP67, care înseamnă în cazul Sonos Play că o poți scufunda în apă de până la 1 metru adâncime pentru maxim 30 de minute. De ce ai face asta, nu-mi pot da seama, dar certificarea IP67 este un mare plus pentru o astfel de boxă, te scapă de stres dacă vrei să o folosești în apropierea piscinei sau în alte astfel de scenarii. Dacă o prinde ploaia, de exemplu, nici că trebuie să-ți faci vreo grijă.

Sunet

🔺Pentru o regla sunetul după preferințe, ai la dispoziție un egalizator basic în aplicația Sonos. Actiavrea modului Loudness face ca bass-ul să fie mai prezent și la volum jos.

Aici, așa cum am precizat încă din introducere, Sonos Play adoptă tot două tweetere și un woofer, precum Sonos Move 2, doar că la amplificatoare merge pe trei de clasă H, față de clasa D. Este cumva ciudată această decizie și o să explic. Amplificatoarele de clasă D sunt mai compacte, mai ușoare și mai eficiente energetic. Așa că poate ar fi fost de preferat la o boxă portabilă, cu baterie integrată. Numai că amplificatoarele de clasă H, deși mai grele, mai voluminoase și cu un consum mai ridicat, pot genera și o fidelitate mai ridicată, de nivel Hi-Fi. Iar aici pot să confirm: Sonos Play generează un sunet bogat, foarte detaliat și clar, cu multe peste ceea ce te aștepți să auzi de la o boxă de asemenea dimensiuni.

Acum, nu înseamnă că Sonos Play este de nivelul unor boxe clasice, nu portabile, adică fără baterie integrată. Dar de la primele minute de audiție te bucură cu un bass cald și adânc, surprinzător de profund. Nu este ideal, iar de la un volum de peste 75 – 80% se mai pierde printre mediile de spectru jos, dar oricum este incredibil de prezent chiar și la 100% din potențial.

La frecvențele medii am observat o separare excelentă, cu o „dispersie” cumva foarte controlată, dacă mă pot exprima așa. Spațialitatea este așadar foarte extinsă, undele sonore pare că se propagă în toate direcțiile, iar acoperirea din jurul boxei este aproape completă.

Înaltele aș spune că sunt cel mai puțin definite. Sunt acolo, dar cumva nu le auzi pe atât de tare pe cât ar trebui. Sunt în regulă, dar nu pe cât mi-ar fi plăcut de „înțepătoare” spre a completa la fix un sunet realmente de cea mai bună calitate. Aș spune că aici răspunzătoare este tocmai certificarea IP67, care practic „sigilează” boxa pe anumite frecvențe.

Dar, nu trebuie să înțelegeți greșit. Sonos Play emite un sunet excelent, îndeosebi când ne raportăm la cât de compactă este această boxă. Iar ca intensitate, din nou incredibil. Pur și simplu ai impresia că sunetul nu vine doar de la această boxă, ci mai este ceva, pe undeva ascuns. Nu, nu vorbim despre o boxă care poate susține de una singură o petrecere, dar pentru scopul ei aș spune că-ți depășește cu mult așteptările.

La modul general, prin tot ce înseamnă sunet, de la calitate până la volum maxim, cuvântul de ordine care caracterizează cel mai bine Sonos Play este „incredibil”. Nu spun că nu sunt boxe cel puțin asemănătoare sau peste aceasta, dar dacă asculți pentru prima dată Sonos la Play vei fi cucerit din primele minute.

Conectivitate

Boxa portabila Sonos Play - review
🔺Portul USB-C este cumva multifuncțional: îl poți folosi spre a încărca direct acumulatorul integrat, fără a mai apela la pad, poți încărca alte dispozitive, poți conecta un jack audio de 3.5 mm sau un cablu Ethernet, cu adaptoarele dedicate fiecărui mod.

Sonos Play nu este doar o boxă portabilă, ci și una inteligentă. Nu este o afirmație exagerată, fiindcă avem procesor quad-core, memorie RAM și chiar spațiu intern de stocare, deci Sonos Play se poate descurca singură – singurică în a prelua conținut direct din online, atât timp cât ai făcut configurarea inițială. Iar acesta durează doar câteva minute, cu tot cu o actualizare de firmware care a fost disponibilă în cazul de față. Iar pașii pe care trebuie să-i urmezi în aplicația Sonos sunt explicați și doar câțiva la număr. Plus că tot ce trebuie să faci este să dai „Next”, „Next” și tot așa. Evident așa a fost în cazul meu, care am deja un sistem format din două boxe Sonos Era 300 + Sub Mini, deci nu a fost nevoie să creez cont sau să introduc din nou datele pentru conexiunea Wi-Fi. 

Galerie cu capturi de ecran din aplicația Sonos pentru Android cu boxa Sonos Play:

Cert este că ai nevoie neapărat de aplicația Sonos pentru smartphone sau tabletă spre a putea pune la punct tot ce ține de experiența de utilizare alături de Sonos Play. Aplicația este în sfârșit cam ce trebuie, nu am mai întâmpinat crash-uri sau bug-uri de câteva luni, însă tot nu pare cel mai bine finisată, nu pare implementarea ideală. Dar nu mai este deloc enervantă, nici pe departe.

Acum, spuneam că este obligatoriu să ai aplicația Sonos dacă vrei să scoți tot ce poate această boxă, însă Sonos Play poate fi folosită și strict ca boxă Bluetooth, prin metoda clasică de împerechere cu un dispozitiv compatibil care să devină sursa de redare. Dar recomandarea mea este să apelezi la acest tip de conexiune doar când nu ai acces la o rețea Wi-Fi la care să se conecteze direct boxa. În același timp, fiind o boxă portabilă, este clar că Sonos Play va ajunge destul de des la iarbă verde, la plajă sau în alte astfel de locații, unde Wi-Fi-ul nu mai este disponibil, deci va fi nevoie să te bazezi pe Bluetooth.

Trebuie neapărat precizat că Sonos Play poate fi folosită ca atare, singură, dar poate fi adăugată și într-un sistem Sonos deja existent. Poți crea un ansamblu de tip multiroom sau poți aduce boxa lângă altele spre a extinde și mai mult spațialitatea sistemului Sonos. Poți controla separat volumul pe fiecare boxă din sistem, dar și în ansamblu.

Funcția Trueplay folosește microfoanele din boxă spre a regla la fix sunetul pentru fiecare încăpere, fiecare scenariu, dar, în același timp analizează sunetul și când sunt mai multe boxe Sonos conectate în același sistem și adaptează totul pentru o experiență audio de top.

La portul USB-C de pe boxă poți conecta accesorii precum adaptor la jack audio de 3.5 mm sau la Ethernet, în caz de nevoie. Același port mai poate fi folosit și pentru încărcare, dar despre asta în capitolul următor.

Aici mai vreau să spun că Sonos Play suportă și comenzi vocale, prin asistentul integrat, dar este compatibilă și cu Google și Alexa.

Autonomie

🔺Cu jumătate din baterie și audiție de circa 2 ore pe zi poți asculta în jur de 4 – 5 zile fără să fie nevoie să ajungi la o priză.

Când vezi autonomie de până la 24 de ore, te gândești imediat că această durată poate fi atinsă doar în anumite condiții, în niciun caz în utilizarea normală cotidiană. Doar că te înșeli dacă ai această părere. Eu am testat mai bine de trei săptămâni aproape zilnic Sonos Play, iar rezultatele sunt din nou surprinzătoare. 

Cele 24 de ore promise nu sunt deloc greu de atins, ba din contră. Cu un volum în boxă pe la 30 – 35%, mai mult decât suficient pentru audiție în casă, într-o cameră de 10 – 15 mp ( nu doar ca muzică de ambient, ci audiție normală) bateria se descarcă într-un ritm de circa 5% / oră. Așadar, 20 de ore la un volum mai mult decât rezonabil. Poți atinge cele 24 de ore cu un volum setat pe la 25%, care, credeți-mă, nu înseamnă o intensitate prea mică.

Aparte de autonomie, tot aici vreau să apreciez și partea de încărcare. Avem pad în pachet, cu cablu lung de circa 2 metri, iar așezarea boxei pe această bază este cum se poate mai convenabilă, Este drept că nu ai și adaptor cu port USB-C în pachet, deci vei avea nevoie de unul separat. Acesta trebuie să livreze la ieșire curent la minim 9V și 18W, ideal la 15V / 3A, deci la 45W.

Sonos Play se poate încărca și direct prin portul USB-C de pe spatele boxei, dar ai nevoie de un adaptor similar. Mai mult, Sonos Play poate fi și baterie externă pentru dispozitive compatibile, cărora le va livra energie la 5V.

Preț

Boxă portabilă Sonos Play1.800 de lei pe eMAG sau 1.759 lei direct pe site-ul Sonos (prețuri valabile la data publicării acestui review).

Sonos Play
4.3 / 5 Gadget Score
Pro
  • construcție robustă, solidă, cu certificare IP67;
  • sunet foarte plin, cu bass incredibil de prezent și o spațialitate care îți lasă impresia că undele sonore vin de la mai multe incinte;
  • conectivitate extinsă și multiple posibilități de control din aplicația Sonos;
  • boxă cu adevărat inteligentă;
  • autonomie foarte ridicată, cele 24 de ore promise în fișa tehnică nu reprezintă un maxim greu de atins în viața de zi cu zi.
Contra
  • deși compactă, greutatea de puțin peste 1.3 kg nu o face tocmai cea mai portabilă boxă;
  • aplicația Sonos încă mai trebuie șlefuită, chiar dacă a evoluat mult;
  • preț ridicat.
Concluzii

Sonos Play este o boxă portabilă inteligentă excelentă. Puține sunt minusurile pe care i le poți imputa, iar cel mai însemnat este prețul. Sigur că nimic de la Sonos nu este ieftin, dar niciun produs de-al lor nici nu se simte astfel. Poți găsi boxe portabile care să sune la fel de bine sau chiar mai bine la un preț similar? Cu siguranță da, dar Sonos Play nu este doar o boxă Bluetooth. Vine cu Wi-Fi integrat și poate reda muzică aparte de orice alt dispozitiv, suportă integrare în întreg ecosistemul Sonos, permite comenzi vocale și este compatibilă Apple AirPlay, Google Assistant și Amazon Alexa, printre altele. Din partea mea, dacă ai și alte boxe de la același producător, adăugarea unei Sonos Play în colecție este pasul natural.

Design4
Sunet4.5
Conectivitate4.5
Raport preț / specificații3

Boxa portabilă Sonos Play a fost testată timp de trei săptămâni și va rămâne la noi. Întreg conținutul acestui review aparține strict autorului și nu a fost aprobat sau editat de altcineva.

Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

Deşi mai are câteva săptămâni de prezenţă oficială în România, Telekom nu renunţă şi vine cu o nouă ofertă la portare, ieftină şi cu căşti wireless cadou

Mai sunt câteva săptămani de prezenţă activă a Telekom România, compania din spatele operatorului magenta, Telekom Romania Mobila Communications SA, urmând a dispărea ca entitate juridică în vara acestui an (mai multe detalii despre acest subiect găsiţi în acest articol).

Nemulţumit de aplicaţia DIGI TV? Iată de unde încă poţi descărca şi instala vechea aplicaţie Digi Online pentru Android (care încă funcţionează foarte bine)

În vara anului trecut DIGI a anunţat că renunţă la aplicaţia Digi Online şi că o înlocuieşte pe toate platformele cu DIGI TV (cu menţiunea că cei care au deja instalată aplicaţia Digi Online o vor putea folosi în continuare fără probleme).

HUAWEI lansează Watch FIT 5 Pro și Watch FIT 5, iar noi avem coduri de reducere ce pot tăia prețul cu până la -300 de lei

Seria Watch FIT de la HUAWEI tocmai își vede lansate oficial cele mai noi modele, disponibile comercial încă de azi. În magazinul oficial HUAWEI România sunt derulate și promoții cu această ocazie, iar noi avem pentru voi, așa cum v-am obișnuit deja, coduri exclusive de reducere. Astfel, prin aplicarea codului AGADGETFPRO5 în coșul de cumpărături…