Postul de menajeră în pericol? Compania chineză GigaBrain a lansat primul robot umanoid casnic universal

Hardware
/
/
23 mai 26
/

O menajeră se ocupă în general cu întreţinerea locuinţei, aceasta având printre sarcini curăţenia generală, spălarea şi călcarea hainelor, organizarea spaţiului interior şi uneori, chiar şi realizarea de cumpărături şi prepararea hranei.

Deşi încă într-o formă incipientă, s-ar părea că şi acest post poate fi pus în pericol, asta după ce compania chineză GigaBrain a anunţat lansarea primului robot umanoid casnic universal. Cunoscut commercial drept Shiguang S1, acesta este capabil să preia din activităţile casnice zilnice.

Comparativ cu alţi roboţi umanoizi care fac în general lucruri repetitive, Shiguang S1 este dotat cu un limbaj AI de tip „embodied intelligence”, adică acesta se adaptează la mediul înconjurător şi poate răspunde în timp real la acesta.

Deşi învaţă şi se dezvoltă pe parcurs, primul robot umanoid casnic universal ştie în standard să bage la spălat, să strângă rufe, să împăturească haine, să pună masa, să strânga masa şi chiar poate purta conversaţii cu persoane în vârstă. Cei de la GigaBrain susţin că după o perioadă de învăţare şi adaptare, Shiguang S1 poate ajunge chiar şi să gătească (în anumite condiţii).

Shiguang S1 poate fi cumpărat momentan doar de locuitorii din Wuhan pentru a fi testat cu atenţie, însă dacă evoluţia curge firesc, din toamnă ar putea fi achiziţionat de orice chinez.

Sursa: ithome.com

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Posturile de televiziune Viasat au trecut printr-un proces de rebranding vizibil şi în România

Posturile de televiziune Viasat prezente în România fac parte din portofoliul companiei Viasat World Ltd., una specializată în canale tematice (documentare, filme şi seriale).

Samsung a patentat un smartphone cu ecran rulabil, unul în care inclusiv ansamblul foto se mişcă în procesul de extindere

Ideea de smartphone cu ecran rulabil nu este deloc nouă, primele speranţe în această direcţie fiind date încă de prin 2020, atunci când Oppo prezenta conceptul Oppo X 2021.

CEO-ul Xiaomi, Lei Jun, avertizează că preţurile smartphone-urilor vor creşte semnificativ an de an (vor putea trece chiar şi de bariera a 10.000 lei / device în România)

În toamna anului trecut, preşedintele Xiaomi, Lu Weibing, declara că smartphone-urile vor fi mai scumpe începând cu 2026, în contextul în care preţurile la anumite componente hardware creşteau constant (de la memorii RAM şi spaţii de stocare, până la procesoare).