Aşa cum vă spuneam şi în articolul comparativ dintre Orange, DIGI şi Vodafone, toţi operatorii economici din România au fost obligaţi să îşi depună situaţiile financiare finale aferente anului încheiat 2025 până la final de mai, astfel că acum avem detalii clare ale diferitelor pieţe de profil din ţară.
Piaţa de retail alimentar din ţara noastră este una destul de mare, vorbim de o industrie de aproximativ 150 de miliarde de lei anual.
Liderul acestei pieţe a fost în anul 2025 nimeni altul decât LIDL. Cu o cifră de afaceri de 26.7 miliarde lei şi un profit net de 1.34 miliarde lei, LIDL pare că a găsit secretul succesului, unul pe care îl împrumută cu acelaşi randament şi fratelui mai mic, Kaufland (după cum probabil ştiţi, cei doi retaileri fac parte din acelaşi grup, Schwarz Group).
Kaufland a ocupat locul 2 în 2025 cu o cifră de afaceri de 20.97 miliarde de lei şi un profit net de 796.9 milioane lei. La mare distanţă de LIDL, dar cu acelaşi grad ridicat al succesului.
Ultima treaptă a podiumului a fost ocupată de Profi, retailer care în 2025 a generat o cifră de afaceri de 14.48 miliarde lei şi o pierdere netă de 537.24 milioane lei (slăbuţ rău). Nici locul 4, cel ocupat de Carrefour, nu stă foarte bine, retailerul generând o cifră de faceri de 14.18 miliarde lei şi o pierdere netă de 64.4 milioane lei.
Vă las mai jos un clasament al primelor 25 de afaceri din piaţa de retail alimentar din 2025, un clasament făcut de revista-piata.ro:

Important de menţionat însă este că unii comercianţi au generat profit brut din activitatea pe anul trecut, iar aici avem exemple Carrefour sau Paco, iar alţii au generat o pierdere mică, avem exemple Selgros sau Unicarm, însă după aplicarea IMCA (impozitul minim pe cifra de afaceri) de 1%, pierderile nete au explodat.
Ca şi situaţie generală a primilor 25 de retaileri, comparativ cu 2024, cifra de afaceri a crescut cu 8.2% (sub inflaţie, lucru destul de normal), iar profitul s-a redus cu 21.9% (aici IMCA „a ajutat” foarte mult).