Miele este un brand premium de electrocasnice care și-a câștigat reputația prin fiabilitate și eficacitate. În urmă cu câteva zile, Miele România a lansat în țara noastră două noi serii de produse, ambele cu accent pe tehnologii de ultim moment.
Noua gamă de plite cu inducție din seria KM 8000 folosesc sistemul inteligent M Sense prin care aparatul comunică cu vasele de gătit dezvoltate împreună cu producătorul elvețian Kuhn Rikon. Aceste vase integrează senzori avansați, poziționați în trei straturi la bază, prin care sunt transferați automat parametrii de gătire optimă către aparatele conectate, în speță aici plitele Miele KM 8000.


Cu ocazia evenimentului de lansare am avut parte de demonstrații live, în care am văzut cum poți vedea și controla puterea plitei direct din vasele de gătit, care dispun de ecrane și butoane de control direct pe mânere. Astfel, poți regla mult mai precis temperatura chiar din interiorul vasului, ceea ce înseamnă un control deplin asupra procesului de gătire.

În plus, funcția Con@ctivity permite ajustarea automată a nivelului de ventilație al hotei în funcție de activitatea plitei, iar CulinaryCoach, asistentul bazat pe inteligență artificială din aplicația Miele, oferă recomandări personalizate pentru gătire.
„Observăm că alegerea electrocasnicelor nu mai este determinată exclusiv de performanță. Utilizatorii acordă o atenție tot mai mare modului în care produsele se integrează în rutina zilnică și contribuie la economie de timp, confort și eficiență. Tehnologia trebuie să simplifice experiența și să funcționeze intuitiv, fără a deveni o prezență dominantă în viața utilizatorului”, au declarat reprezentanții Miele în România.
A doua serie de produse Miele pe care am avut ocazia de a o vedea la lucru este cea reprezentată de aspiratorul veritcal fără cablu Triflex HX3, care poate veni ca atare sau cu diferite accesorii suplimentare. Miele Triflex HX3 oferă o autonomie de până la 70 de minute și o rată de colectare a prafului de peste 99.99%, conform producătorului.

Modelul Miele Triflex HX3 Pro Aqua extinde funcționalitatea aparatului prin integrarea tehnologiei de curățare umedă, permițând aspirarea și spălarea pardoselilor dure într-un singur proces.
„Multifuncționalitatea devine un criteriu de selecție tot mai important. Consumatorii caută produse care simplifică procesele și reduc timpul dedicat activităților casnice, fără compromisuri în ceea ce privește performanța. Vedem această tendință atât la nivel internațional, cât și pe piețele locale”, au explicat reprezentanții Miele.