Luna iulie se încheie într-un mod nu tocmai plăcut pentru Pro TV, compania din spatele postului de televiziune (Pro TV SRL) primind o amendă în valoare de 20,7 milioane lei (4,1 milioane de euro) din partea Consiliului Concurenţei.
Conform datelor publicate de Consiliul Concurenţei, Pro TV nu şi-ar fi respectat anumite angajamente asumate în cadrul unei investigaţii. Pentru a vorbi mai concret, angajamentele prevedeau ca Pro TV să reducă, într-un interval de trei ani, diferenţa dintre reducerile de preţ acordate RCS & RDS (Digi), operatorul cu cei mai mulţi abonaţi, pentru dreptul de retransmisie a canalelor Pro TV şi cele acordate celorlalţi operatori.
Consiliul Concurenţei a declarat că în urma procedurilor de monitorizare a acestor angajamente, s-a descoperit că diferența dintre discountul acordat RCS & RDS (Digi) și cel acordat celorlalți operatori, a crescut, față de ecartul prevăzut în oferta anterioară, cu valori cuprinse între 2,25% și 22,60%, în funcție de anul și de treapta de raportare.
Toate aceste angajamente au fost acceptate anterior de catre Pro TV prin Decizia nr. 102 din 20 decembrie 2021, care a închis o investigaţie privind un posibil abuz de poziţie dominantă.
Paginademedia.ro a obţinut şi un punct de vedere al reprezentanţilor Pro TV, iar aceştia susţin că amenda nu reflectă în mod corect faptele şi vor contesta în instanţă decizia:
„Am luat act de anunţul Consiliului Concurenţei, publicat la data de 29.07.2026, în legătură cu proceduri iniţiate în urmă cu mai bine de 12 ani. Ne exprimăm dezacordul faţă de concluziile Consiliului. În opinia noastră, evaluarea Consiliului Concurenţei nu reflectă în mod corect faptele şi este eronată cu privire la existenţa încălcărilor şi interpretarea angajamentelor, inclusiv cu privire la modul de calcul.
Pe parcursul aplicării angajamentelor, am acţionat cu bună-credinţă, iar practicile noastre comerciale au respectat în totalitate normele legale. Ne menţinem încrederea în integritatea modelului nostru de afaceri şi în legalitatea şi corectitudinea conduitei noastre.
În plus, considerăm că orice evaluare a condiţiilor de concurenţă ar trebui să ţină seama de contextul mai larg al pieţei, în special de consolidarea puterii de piaţă a unor operatori telecom majori care distribuie canalele TV în România, inclusiv o structură de distribuţie care controlează peste 75% din piaţă şi care influenţează în mod semnificativ condiţiile concurenţiale la nivelul întregii industrii.
Din aceste motive, ne vom exercita drepturile legale şi vom contesta decizia Consiliului Concurenţei în faţa instanţei competente, unde considerăm că poziţia noastră va fi evaluată corect şi obiectiv.”
Surse: paginademedia.ro, zf.ro, consiliulconcurentei.ro