Camera gimbal de pe HONOR Robot Phone costă cât o treime din preţul de vânzare a smartphone-ului

Smartphones
/
/
22 aug. 26
/

HONOR a lansat recent în China un smartphone vizionar, unul care a atras deja atenţia utilizatorilor la nivel global. Acesta se numeşte HONOR Robot Phone, iar colegul meu Emil a fost până în China pentru a-l vedea la lucru şi a realiza un material cuprinzător pentru comunitatea gadget.ro.

Producătorul chinez a investit foarte mulţi bani în dezvoltarea acestui smartphone, însă poate fi un pariu câştigător pe termen lung, mai ales că este ceva diferit de ce ne-a obişnuit industria până acum.

Cei de la HONOR au publicat recent costurile pieselor de schimb necesare în cazul unui incident, iar acestea confirmă faptul că telefonul este comercializat în pierdere (chiar dacă acesta este disponibil într-un număr limitat de unităţi).

Conform datelor publicate de ithome.com, în cazul în care un utilizator ar avea nevoie de schimbarea unei piese, costul din China ar fi următorul:

  • display – undeva la 920 lei;
  • baterie – undeva la 210 lei;
  • capac spate – undeva la 250 lei;
  • placă de bază – preţuri cuprinse între 3070 şi 4410 lei (în funcţie de versiune);
  • cameră frontală – undeva la 100 lei;
  • cameră ultrawide – undeva la 130 lei;
  • cameră telephoto periscop – undeva la 590 lei;
  • cameră principală cu gimbal – undeva la 2060 lei.

Din articolul de prezentare a smartphone-ului am aflat că preţul de comercializare în China pleacă de la aproximativ 1287 euro, adică echivalentul a 6780 lei. Luând în considerare acest lucru, putem spune că acea cameră gimbal vedetă costă cât o treime din preţul de vânzare a telefonului.

Chiar şi în aceste condiţii, deşi mecanismul este unul cu adevărat inovator, nu el este cel mai scump. Placa de bază ajunge să coste cât aproape o jumătate din preţul de vânzare a smartphone-ului (pentru varianta de 6780 lei, placa de bază costă undeva la 3070 lei).

Sigur că în primele 12 luni există garanţie (atât este standardul în China), însă după….

Via: mobilissimo.ro

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Samsung Galaxy A37 5G – review (Cum se prezintă la jumătate de an de la lansare unul dintre cele mai de succes telefoane din oferta operatorilor telecom)

Trebuie să recunosc că review-ul pentru Samsung Galaxy A37 5G vine ceva cam târziu, telefonul fiind lansat încă din primăvara acestui an, însă aș putea spune că rămâne și acum extrem de interesant. Spun asta fiindcă prețurile au început să fie din ce în ce mai bune față de momentul introducerii pe piață, iar până…

A apărut şi prima clonă chineză pentru smartphone-ul cu display lat Huawei Pura X View

Huawei Pura X View este un smartphone lansat oficial la începutul acestei toamne şi este un device cu ecran lat şi nepliabil (aspect 16:9.5).

OnePlus 16 – 70.000 de precomenzi în prima oră de disponibilitate, primul vârf de gamă OnePlus ce nu ajunge oficial în Europa și unde-l găsiți cu achiziție online

OnePlus 16 a fost lansat pe 12 octombrie, iar în prima oră de la deschiderea precomenzilor a înregistrat 70.000 de comenzi în China. Cel puțin așa a afirmat președintele OnePlus China - Li Jie.