Xiaomi Smart Band 11 – detalii oficiale, imagini şi estimare de preţ pentru România

Accesorii Inteligente
/
/
6 sept. 26
/

Seria de brăţări Xiaomi Smart Band nu mai are nevoie de niciun fel de prezentare, aceasta fiind cea mai vândută serie de brăţări inteligente din lume. Aceasta a atras anual milioane de cumpărători deoarece a avut întotdeauna un preţ accesibil, a oferit autonomie mare şi a propus funcţii diverse şi chiar utile pentru viaţa de zi cu zi.

Xiaomi a lansat ultima generaţie, modelul Xiaomi Smart Band 11. Acesta este disponibil momentan doar în China, însă în foarte scurt timp va ajunge pe canal oficial şi în România.

Xiaomi Smart Band 11 integrează un display AMOLED de 1.72 inci, ramele sunt de 2 mm și rezoluția ajunge la 326 ppi. Raportul display / corp atinge conform producătorului 73%, rata de refresh este de 60Hz, iar luminozitatea maximă HBM se duce până la 2000 nits.

Sunt peste 150 de moduri de antrenament, 6 activități beneficiază de autodetecție și măsoară VO2 max, timpul de recuperare și altele. Au inclus un senzor de mișcare pe 8 axe pentru o monitorizare cât mai corectă, iar certificare 5ATM asigură utilizarea în apă. Bateria de 233 mAh îi oferă o autonomie de până la 21 zile fără always-on și de până la 9 zile cu această funcție activată.

Device-ul măsoară ritmul cardiac, gradul de oxigenare al sângelui, ciclurile de somn, cât şi calitatea respiraţiei din timpul somnului (detectează şi eventualele dificultăţi de respiraţie). Utilizatorul poate să îşi ţină anumite evidenţe pentru stres, ciclul menstrual, sănătate şi activitate fizică.

Brăţara cântăreşte doar 15,58 grame (corpul) şi este disponibilă în 4 variante astfel:

  • Xiaomi Smart Band 11 cu preţ de 43 dolari;
  • Xiaomi Smart Band 11 NFC cu preţ de 50 dolari;
  • Xiaomi Smart Band 11 Ceramic Edition cu preţ de 60 dolari;
  • Xiaomi Smart Band 11 All-Metal Edition cu preţ de 60 dolari.

Pentru România estimez un preţ de plecare pentru varianta de bază de 260 – 280 lei (modelul de anul trecut a fost lansat la 249 lei, astfel că o uşoară creştere de preţ pare inevitabilă).

Sursa: gizmochina.com

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Huawei a lansat noile Watch GT7 și GT7 Pro, Watch 6 și Watch 6 Pro, Watch D3 și o nouă tabletă flagship – MatePadPro 12

Huawei a organizat un eveniment major de lansare în München, Germania, pe data de 2 septembrie 2026, aducând în prim-plan o gamă nouă de dispozitive inteligente axate pe monitorizarea sănătății, performanță sportivă și productivitate. Din punctul meu de vedere, lansarea a subliniat încă o dată angajamentul producătorului de a inova atât pe segmentul de purtabile…

Am alergat 5 km la Xiaomi POP Run 2026 și am monitorizat cursa cu Redmi Watch 6 Lite

Xiaomi POP Run reprezintă o serie de evenimente cu o istorie destul de îndelungată, evenimente derivate din cursele inițial organizate în China sub denumirea de Xiaomi Orange Run. Deja foarte cunoscute în Asia, Xiaomi POP Run au ajuns de câțiva ani și în Europa, fiind organizate până acum în Madrid, Barcelona, Paris, Milano sau Varșovia.

Oferta zilei: smartwatch Huawei Watch Fit 4 la super preţul de 447,20 lei (transport gratuit)

Dacă sunteţi în căutarea unui smartwatch accesibil, dar care să vă ofere şi cele mai utile informaţii pentru activitatea de zi cu zi, vin către voi cu o ofertă de tipul best buy.