Cerințele uriașe de energie și de răcire ale inteligenței artificiale moderne împing companiile tech să caute soluții din cele mai variate. Google pregătește primul său test orbital pentru a duce cipuri dedicate inteligenței artificiale direct în spațiul cosmic.
Denumit Project Suncatcher, acest program de cercetare pe termen lung își propune să răspundă la o întrebare simplă: pot unitățile de procesare a datelor (TPU) să funcționeze stabil și eficient în mediul extrem din orbita Pământului?
Pe Pământ, centrele de date care alimentează modelele de inteligență artificială consumă cantități masive de energie electrică și necesită infrastructuri complexe de răcire.
În spațiu însă, regulile jocului se schimbă radical deoarece avem energie solară abundentă. Sateliții plasați pe anumite orbite joase ale Pământului pot beneficia de o expunere aproape continuă la Soare. Google estimează că astfel de sateliți pot genera până la de opt ori mai multă energie solară comparativ cu sistemele similare de la sol.
Până acolo însă, trebuie depăşite foarte multe provocări. Lansarea primului satelit prototip (realizat în parteneriat cu compania de imagistică prin satelit Planet Labs) are rolul de a colecta date reale despre comportamentul hardware-ului (supravieţuirea la lansare şi forţele extreme, radiaţiile cosmice şi erorile de date, răcirea într-un mediu fără aer, vid etc.).
Reprezentanții Google subliniază că Project Suncatcher este, pentru moment, un proiect de cercetare de tip test, mai ales că viabilitatea comercială a centrelor de date spațiale este estimată de experți abia pentru perioada următorului deceniu.
Sursa: interestingengineering.com