Lansarea oficială a modelului standard iPhone 18 este vehiculată abia pentru primăvara anului 2027, însă primele schițe și presupuse machete au început deja să circule online. Cea mai vizibilă schimbare se anunță la nivelul modulului foto de pe spatele telefonului, zonă pe care Apple pare pregătită să o redeseneze.
Potrivit imaginilor apărute recent, Apple ar putea renunța la modulul foto restrâns de pe iPhone 17 în favoarea unui modul mult mai generos (aspect cât se poate de normal, deoarece va prelua exact estetica existentă acum pe iPhone 18 Pro şi 18 Pro Max). Deși suprafața sticlei din partea superioară devine mai lată, dispunerea celor doi senzori foto rămâne la fel, unul sub altul.

Autenticitatea primelor concepte apărute pe internet rămâne totuşi sub semnul întrebării. În timp ce o parte din comunitate dezbate detaliile din randări, alte surse din industrie avertizează că o parte dintre imaginile distribuite pe rețelele sociale ar putea fi create cu ajutorul inteligenței artificiale.

Trecând puţin şi la capitolul tehnic, informaţiile disponibile în acest moment ne sugerează că din punct de vedere hardware, iPhone 18 va veni cu un procesor Apple A20, 9 GB RAM, minim 256 GB spaţiu de stocare, cameră frontală de 18 Megapixeli, certificare IP68 pentru rezistenţă la apă şi praf şi un modem proprietar Apple C2.
iPhone 18 se anunţă un model mai accesibil, dacă mai putem vorbi de aşa ceva în această perioadă în care totul se scumpeşte.