eMAG a publicat ghidul pentru Black Friday 2026 (iată cum trebuie să te pregăteşti pentru 6 noiembrie)

Gadget
/
/
22 oct. 26
/

eMAG a lansat oficial ghidul de pregătire pentru Black Friday 2026, cel mai mare eveniment de cumpărături din an, cel care va avea loc vineri, 6 noiembrie.

Ca în fiecare an, miza este uriașă, produsele cu cele mai mari reduceri (electrocasnice, televizoare, telefoane, laptopuri, haine sau produse de îngrijire) se epuizează adesea în primele secunde sau minute de la deschiderea campaniei. Pentru a prinde tot ce ai pe listă fără stres, eMAG a pus la dispoziție pașii esențiali de pregătire.

Dacă vrei ca la primele ore ale dimineții de 6 noiembrie să nu pierzi timp prețios completând date sau căutând cardul, iată lista lucrurilor pe care trebuie să le bifezi din timp:

  • Instalează și actualizează aplicația eMAG;

Cele mai rapide comenzi se dau din aplicația mobilă. Asigură-te că ai instalată cea mai recentă versiune și activează notificările, așa vei fi printre primii care află momentul exact în care se dă startul cumpărăturilor.

  • Salvează cardul în cont (plată cu un singur click);

Produsele din coș nu sunt rezervate până când nu este finalizată comanda. Salvarea cardului bancar în contul de client eMAG permite achitarea instantanee și securizată, eliminând riscul ca un produs să iasă din stoc în timp ce tu introduci codurile de pe card.

  • Verifică și salvează datele de livrare și easybox-ul preferat;

Alege din timp adresa completă de livrare sau selectează locker-ul easybox din apropiere. Livrarea la locker rămâne una dintre cele mai rapide opțiuni pentru a intra în posesia coletelor.

  • Activează eMAG Genius;

Abonamentul Genius îți oferă beneficii majore de Black Friday, inclusiv livrare gratuită la easybox sau prin curier, dar și acces la oferte speciale exclusive.

  • Pregătește-ți lista de „Favorite”;

Adaugă din timp produsele pe care ți le dorești în lista de Favorite. În dimineața evenimentului, vei vedea instant dacă prețul lor a scăzut și le vei putea adăuga în coș foarte rapid.

  • Opțiuni flexibile de plată: eMAG Wallet;

Dacă vrei să eșalonezi plățile sau să cumperi mai mult fără presiune pe bugetul imediat, asigură-te că ai activat eMAG Wallet pentru opțiuni de tip „Plătește mai târziu” sau în rate.

  • Securizează-ți contul (autentificare multi-factor);

Activarea autentificării cu doi pași îți protejează datele personale și asigură o sesiune de cumpărături complet sigură.

La ce să ne așteptăm anul acesta?

Evenimentul aduce reduceri masive atât din stocurile proprii eMAG, cât și de la mii de parteneri din eMAG Marketplace. Pe lângă categoriile tradiționale (IT, telefoane, electrocasnice, cosmetice, fashion), nu vor lipsi produsele speciale cu care retailerul ne-a obișnuit în ultimii ani: automobile, pachete turistice, bilete la festivaluri, aur, carburant sau servicii medicale.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

5 gadgets de la Kaufland (21.10 – 27.10.2026)

A mai trecut o săptămână, aşa că am ajuns din nou la clasica noastră rubrică legată de cele mai interesante 5 gadgets din catalogul Kaufland.

Flanco dă start evenimentului de shopping Black Friday 2026 (avem promise reduceri de până la 54%)

Am primit recent un comunicat de presă legat de evenimentul Black Friday 2026 organizat de Flanco, primul Smart Discounter electro-IT din România.

LIDL pregăteşte deschiderea celui mare mare magazin din România

Retailerul german Lidl, liderul pieței de comerț alimentar din România, continuă procesul de extindere într-un ritm susținut. De această dată, discuția nu este doar despre o nouă bornă pe harta magazinelor din țară, ci despre un proiect record, construcția celui mai mare magazin LIDL din România.