NVIDIA lansează primele GPU GeForce bazate pe arhitectura Kepler de generaţie următoare

24/03/2012

NVIDIA lansează arhitectura Kepler pe proces de 28nm care ar trebui să fie mai eficient și din punct de vedere al consumului de energie, fără un compromis pe partea de performanță. Vorbim de o nouă unitate grafică – NVIDIA GeForce GTX680 –  destinată pentru sistemelor desktop concepute pentru gaming și a doua pentru ultrabook-uri promițând mai multă performanță într-un design compact – seria NVIDIA GeForce 600M

Arhitectura Kepler reprezintă cea mai mare realizare tehnologică a NVIDIA de până acum” a declarat Brian Kelleher, senior vice president of GPU engineering la NVIDIA. “Noua arhitectură prezintă o performanță și o eficiență excepționale. Jucătorii vor fi încântați nu doar de performanța oferită de GTX 680, dar și de faptul că nu necesită un sistem de răcire zgomotos sau surse de putere exotice. Utilizatorii de Ultrabook vor aprecia performanțele și eficiența de consum a familei de GPU GT 600M.”

Au folosit tehnologia pe 28nm și în comunicatul de presă se spunea că dezvoltarea s-a făcut pe parcursul a 5 ani de zile și peste 1.8 milioane ore de muncă. Presupun că și rezultatele ar trebuie să fie pe măsură.

Mai multe detalii:

NVIDIA lansează primele unităţi de procesare grafică bazate pe arhitectura cu nume de cod Kepler, oferind o performanță de neegalat în jocuri și o eficiență excepțională din punctul de vedere al consumului de energie.

Reprezentând rezultatul a aproximativ 1,8 milioane de ore de muncă în ultimii 5 ani, primele soluții bazate pe arhitectura Kepler extind nivelul de performanță, atât pentru sistemele desktop, cât și pentru notebook-uri.

Noua unitate grafică NVIDIA® GeForce® GTX 680, destinată jocurilor pe sisteme desktop oferă o experiență mai rapidă, mai fluentă și mai bogată decât soluţiile existente până în prezent. Noua gamă GeForce 600M GPU redefinește termenul “ultra” din ultrabook-uri, făcând posibilă adoptarea unor design-uri cu  dimensiuni mai mici, care să ofere însă o performanță sporită. Ambele soluții sunt disponibile pe piaţă.

“Arhitectura Kepler reprezintă cea mai mare realizare tehnologică a NVIDIA de până acum” a declarat Brian Kelleher, senior vice president of GPU engineering la NVIDIA. “Noua arhitectură prezintă o performanță și o eficiență excepționale. Jucătorii vor fi încântați nu doar de performanța oferită de GTX 680, dar și de faptul că nu necesită un sistem de răcire zgomotos sau surse de putere exotice. Utilizatorii de Ultrabook vor aprecia performanțele și eficiența de consum a familei de GPU GT 600M.

Kepler se bazează pe un proces de litografiere de 28-nanometri, înlocuind astfel arhitectura Fermi de 40-nm, care a debutat pe piață în martie 2010.

GeForce GTX 680:  Combinația perfectă dintre performanță și eficiența extremă

GeForce GTX 680 livrează pe piața sistemelor desktop axate pe gaming o performanță impresionantă și o eficiență excepțională, oferind o soluție silențioasă, fluentă și extrem de rapidă

Comparat cu cel mai apropiat concurent, noul GTX 680 este cu 300% mai rapid în ceea ce priveşte procesarea “tessellation” în DirectX 11(1) și aduce un spor de performanță de până la 43% în jocuri precum Elder Scrolls V: Skyrim(2), consumând cu 28% mai puțină energie(3). De asemenea, oferă de două ori mai multă performanță per watt consumat față de un GeForce GTX 580, modelul emblematic al generației Fermi, pe care îl înlocuiește.

Stabilind un nou standard pentru GPU-urile destinate entuziaștilor, GTX 680 se bazează pe o serie nouă de tehnologii dintre care amintim:

  • Un nou streaming multiprocessor block, denumit SMX, care oferă de două ori mai multă performanță pe watt consumat decât produsele anterioare
  • Componente speciale, precum amortizoare de zgomot, radiatoare cu eficiență crescută și palete de ventilator proiectate pentru a fi cât mai silențioase
  • Tehnologia NVIDIA GPU Boost reglează în mod dinamic viteza unității de procesare grafică, pentru a atinge performanțe maxime în jocuri
  • Noi algoritmi de antialiasing FXAA și TXAA, respectiv Vsync adaptiv pentru a îmbogăți experiența vizuală fără a compromite experiența de joc
  • Suport pentru până la patru display-uri individuale – trei dintre ele în 3D –  conectate la o singură unitate, pentru o experiență de gaming 3D desăvârșită
  • Fabricat cu ajutorul noului proces de litografiere de 28-nm al TSMC, placa suportă a treia generație de  PCI-Express (PCI-E Gen 3) și DX11.1

Kelt Reeves, președintele Falcon Northwest, una dintre cele mai importante companii producătoare de sisteme de gaming high-end, a declarat: “GTX 680 oferă o performanță extremă cu un nivel de zgomot ca al unei șoapte. Nu se încălzește nici când este folosit la viteză maximă. Citând cuvintele nemuritoare ale lui Obi-Wan folosite pentru descrierea săbiilor laser: „este o armă elegantă,  pentru o epocă mai civlizată.

Mark Rein, vicepreședinte al Epic Games, dezvoltatorii apreciatului motor grafic Unreal Engine și al francizei de miliarde de dolari “gears of War”, a declarat: “GTX 680 este uimitor și redefinșete complet categoria GPU-urilor adresate entuziaștilor. Am obținut deja un succes răsunător folosind GTX 680 pentru demonstrația în timp real al demo-ului Samaritan și pentru avanpremiera Unreal Engine 4 făcută unor dezvoltatori de elită.”

Familia de GPU-uri GeForce 600M: Redefinește termenul “Ultra” din Ultrabooks

Familia de GPU-uri NVIDIA GeForce 600M, folosite împreună cu cea mai nouă tehnologie de procesare de la Intel, permite obținerea unor Ultrabook-uri și notebook-uri cu greutate și dimensiuni reduse, dar foarte rapide. Avantajele tehnologice care-l diferențiază de concurenți includ:

  • Tehnologia NVIDIA Optimus™ care permite o durată extinsă de funcționare prin oprirea și pornirea automată a GPU-ului în funcție de aplicațiile rulate
  • Driverele de notebook NVIDIA Verde™ oferă creșteri de performanță și o stabilitate de neegalat
  • Suportul NVIDIA PhysX® adaugă efecte fizice deosebite în jocuri
  • Tehnologia NVIDIA 3D Vision™ convertește în mod automat peste 650 de filme în format 3D

  • NVIDIA 3DTV Play™ facilitează conectarea notebook-urilor 3D Vision la televizoarele 3D
  • Tehnologia NVIDIA SLI® permite îmbinarea a două GPU-uri NVIDIA GTX pentru a dubla performanța de gaming

“Noul Acer Aspire Timeline Ultra M3 aduce o performanță superioară în categoria de ultrabook-uri,” a declarat Sumit Agnihotry, vicepreședinte al product marketing în cadrul Acer America. “Cu noul GPU GeForce încorporat, ultrabook-ul nostru subțire și ușor, îndeplinește toate așteptările utilizatorilor, fără să facă compromisuri.”

Rene Haas, general manager al produselor de tip notebook la NVIDIA, a declarat: “Consumatorii se pot aștepta la o serie de dezvăluiri de produse din categoria Ultrabooks, care într-adevăr vor merita apelativul “ultra”. Puternicele și mai eficientele GPU-uri GeForce 600M vor crește performanța din segmentul Ultrabook, aducând-o în sfera laptopurilor de gaming.  În plus, ne așteptăm să fie cele mai populare GPU-uri discrete folosite cu viitoarele procesoare Ivy Bridge de la Intel.”

Disponibilitate şi preţ
Noua unitate de procesare vizuală NVIDIA GeForce GTX 680 este disponibilă în oferta celor mai importanți producători de plăci video, incluzând ASUS, Colorful, EVGA, Gainward, Galaxy, Gigabyte, Innovision 3D, MSI, Palit, Point of View, PNY și Zotac. Prețul estimat este de 2199 lei.

Următorii producători vor prezenta Ultrabook-uri și notebook-uri bazate pe gama de GPU-uri  GeForce 600M: Acer, Asus, Dell, HP, Lenovo, LG, Samsung, Sony și Toshiba

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.