Viitorul jocurilor de noroc [editorial]

/
/
7 iun. 12
/

Haideți să fim, măcar pentru câteva secunde, sinceri: tuturor ne place să riscăm. Unii riscă mai mult, alții mai puțin. Însă cu toții riscăm, într-un fel sau altul.

Se pare însă că o anumită categorie de oameni are capacitatea să treacă de orice impediment, fie acesta chiar și financiar. Mă refer aici la „împătimiții” jocurilor de noroc.

Nu suntem foarte departe de anii în care „jocurile de noroc” erau asociate cu birtul de la colț. Sau, pentru cei mai „versați”, cu cazino-ul obscur „din centru”. Chiar și astăzi din orice „bar respectabil” nu lipsesc bine cunoscutele „păcănele”. Cu toții cunoaștem imaginea atât de familiară a „domnului” puțin aghesmuit, proaspăt ieșit de la asfaltări, care „merge să bea și el o bere, să dea o carte”.

În extrema cealaltă se află categoria „stilată”, intangibilă. Nimeni nu știe exact ce lucrează acesti domni – sau de ce nu, chiar și doamne – însă toată lumea știe că au suficiente resurse pt. a risca zilnic câteva mii de euro.

Totuși de ceva vreme a apărut o nouă categorie: aceea a „jucătorului de acasă”. Studenți, tineri cu potențial, care nu își „pierd vremea” pe băncile facultății. Foștii „șoareci de bibliotecă” încep să-și descopere și alte calități, pe lângă cele uzuale. Ajung repede să treacă din „modul demo” în „jocul pe bani”. Din ce în ce mai mulți bani.

Părinții lui nu știu ce face, ci doar că e la facultate. Nimeni nu știe cum a reușit să-și strângă bani de mașină, sau cum de a reușit să se mute din cămin într-o chirie „pentru pretențioși”, nu de alta dar rar îl vezi ieșind din casă.

Această ultimă categorie de oameni, tineri în special, sfidează criza. Riscă totul, însă nu într-un mod uzual, public. Nu au nevoie de gel și haine de fițe, se mulțumesc și cu un tricou. E tot ce le trebuie pt. a sta liniștiți în casă.

Întrebarea însă este alta: care este viitorul? Vor falimenta cazinourile, așa cum le știm acum? Ne vom transforma cu toții din oameni în „avatare”? Poate oare fi simulat sentimentul, adrenalina, încordarea unei mese de joc. Poate da, poate nu.

Însă în final recunoaște. Tocmai ți-a trecut prin cap să cauți după „online poker”. Unii riscă mai mult, alții mai puțin. Însă cu toții riscăm, într-un fel sau altul.

Categorii: Opinie
Cuvinte cheie: online games, online poker
Razvan Rosca
Fondator Gadget.ro. Scrie atunci când timpul îi permite. Axat pe partea de productivitate.

M-am dus la Casa Judeţeană de Pensii şi am simţit cum m-am întors în timp cu 30 de ani (tehnologie limitată, multă activitate cu pixul şi cu foaia)

Recent am avut nevoie să scot o adeverinţă de stagiu de cotizare, iar aceasta se scoate de la Casa Naţională de Pensii Publice.

De ce este bună şi vă recomand garanţia de 5 ani la electronice şi electrocasnice în România?

În ultima perioadă mi-am schimbat puţin percepţia asupra garanţiei şi dacă înainte nu prea îi ofeream atenţie, astăzi prefer să cumpăr oricând un produs la care producătorul oferă o garanţie mai mare.

Am văzut Berlin and the Lady With an Ermine, serialul numărul 1 pe Netflix în data de 1 iunie 2026 şi am fost cam dezamăgit (mult hype online, puţin conţinut)

Bine aţi revenit la un nou articol din categoria „am văzut”, secţiune în care îmi exprim o părere personală despre un film, documentar sau serial, opinie pe baza căreia vă aştept să discutăm în zona de comentarii.